BĂRBAT DIN VASLUI, ARESTAT LA MALAIA PENTRU FURT

La data de 09 iunie a.c., în jurul orelor 00:15, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Malaia au fost sesizați de un bărbat din comună cu privire la faptul că un bărbat a pătruns în locuința sa, iar în momentul în care l-a surprins, acesta a fugit.

Patrula formată din polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Voineasa și Postului de Poliției Malaia s-au deplasat imediat la fața locului, iar în baza semnalmentelor furnizate de apelant, s-a reușit identificarea bărbatului bănuit de comiterea faptei.
Polițiștii au procedat la efectuarea controlului corporal și al bagajelor, asupra bărbatului fiind descoperite mai multe bunuri cărora nu le-a putut justificat proveniența.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul de 29 de ani, din județul Vaslui, în perioada 05-08 iunie a.c., ar mai fi comis alte 3 furturi pe raza comunei, prejudiciul fiind de peste 6.000 de lei.
În baza probatoriului administrat organele de cercetare penală au dispus, pe bază de ordonanță, reținerea pe 24 de ore a bărbatului, iar în aceeași zi, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Orașului Brezoi, instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Față de bărbatul de 29 de ani cercetările continuă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat.