Trei tineri din Râmnic, reținuți pentru furt din hală
La data de 10 mai a.c., ora 10.26, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Rm. Vâlcea – Biroul de Investigaţii Criminale a fost sesizată pe sistemul de urgenţă 112, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns într-o hală, de unde au sustras mai multe bunuri.
În baza probatoriului, s-a stabilit că s-a pătruns în incinta halei prin spargerea unui geam şi au sustras cabluri din cupru de la instalaţia electrică, 5 calorifere din tablă, centrala termică şi componente de la cele 3 tablouri electrice.
Valoarea prejudiciului creat a stabilit la aproximativ 40.000 lei.
În urma investigaţilor desfăşurate, poliţiştii au constituit un cerc de suspecţi. Pentru probarea comiterii faptelor, poliţiştii au efectuat 3 percheziţii la domiciliile persoanelor bănuite, dar şi controale economice la două puncte de lucru la centre de colectare a deşeurilor metalice, administrate de doi dintre persoanele bănuite de comiterea furtului.
Ieri, în urma efectuării perchiziţiilor şi a controalelor economice au fost găsite şi ridicate în vederea continuării cercetărilor, deşeuri din cupru arse provenite din cabluri electrice, precum şi alte bunuri, urmând a se clarifica situaţia juridică şi provenienţa acestora.
În baza probatoriului administrat în cauză, poliţiştii au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore a celor 3 tineri, cu vârste cuprinse între 15 şi 25 de ani bănuiţi de comiterea faptei de furt.
La activitate au participat luptători Serviciului Acţiuni Speciale, Biroul Ordine Publică din cadrul Poliţie municipiului Râmnicu Vâlcea, Serviciului Investigare a Criminalităţii Economice.