Leonard Doroftei nu l-a uitat pe Eugen Petruș
În timp ce la Vâlcea nu s-a reușit, din diferite motive, unele întemeiate, altele nu, să se organizeze prima ediție a “Memorialului Eugen Petruş”, unul dintre cei mai valoroși antrenori români de box, fostul campion mondial Leonard Doroftei, stabilit acum în Canada, se gândește la tehnicianul vâlcean.
Într-o postare pe contul său de facebook, unul dintre cei mai mari sportivi români postează câteva fotografii cu profesorul Petruş, punctând: “În memoria domnului profesor Petruş! Odihneşte-te în pace, maestre!”
Comentariile la postarea lui Doroftei n-au întârziat să apară.
“Maestrul meu, antrenorul meu peste 10 ani un om extraordinar, mi-a fost ca un tată…. Dumnezeu să îl odihnească (Franc Fery)”.
“Preabunul și Milostivul Dumnezeu să-i ierte păcatele și să-l odihnească în liniștea și pacea sa,
Pentru mine a fost mai mult decât un tată, Tatăl boxului Vâlcean” – adaugă şi fostul său elev, vâlceanul Marcel Boboc.
După cum se ştie, Marcel Boboc şi Mihai (Bebe) Barbu formaseră un Comitet de Inițiativă (alături de alţi oameni de bine) pentru a organiza Memorialul “Prof. Eugen Petruş”. “Deocamdată aşteptăm să se termine cu pandemia asta şi să fim primiţi la discuţii. Eu n-am renunţat la organizarea acestui memorial. Profesorul Petruş merită acest lucru” – spune fostul sportiv de performanţă, vâlceanul Marcel Boboc.
Gabriel Cârjaliu