FOTO: Au început lucrările de asfaltare pe DJ 678, la Galicea
După ce, săptămâna trecută, s-a finalizat turnarea primului strat de asfalt pe DJ 678, pe toată lungimea aferentă comunei Drăgoești, astăzi, 22 aprilie 2020, au început lucrările de asfaltare și în comuna Galicea.
Este vorba de un tronson de 5.2 km, care pornește de la intersecția cu DJ 678 A, sat Cocoru, și se continuă pe toată raza comunei Galicea, până la limita cu Olanu.
După turnarea covorului asfaltic (primul strat de binder), urmează lucrări de amenajare rigole, podețe de acces, trotuare, dar și turnarea celui de-al doilea strat de asfalt, pe toată lungimea drumului de 38,55 km.
Drumul pleacă din DN 7, din Budești, și merge prin Galicea, Olanu, Drăgoești, până în județul Olt, la Câmpu Mare. Investiția este realizată de Consiliul Județean Vâlcea, prin fonduri europene.
„Am promis că, după Paște, vom începe lucrările de asfaltare și pe sectorul Galicea. Acest lucru se întâmplă astăzi, când se toarnă primul strat de asfalt. În scurt timp, cetățenii din comuna Galicea vor scăpa de disconfortul creat de praf. În prezent, în cadrul acestui proiect, se mai lucrează și în comunele Olanu și Budești. Le mulțumesc tuturor cetățenilor că dau dovadă de înțelegere, pe toată perioada desfășurării lucrărilor.”- Constantin RĂDULESCU, președinte Consiliul Județean Vâlcea.