Elevii de excepție ai Colegiului Național “Mircea cel Bătrân” merită recompensați de CJ Vâlcea
Clubul “Bionic Royals” a donat CAR Sanitar IFN Râmnicu Vâlcea 29 de perechi de ochelari.
“Alături de noi a fost echipa de robotică pentru liceeni a CN Mircea cel Bătrân BIONIC ROYALS, coordonată de doamna profesoară Mirela Mlisan. Tinerii au donat 29 de perechi de ochelari de protecție și au demonstrat prin gestul lor: maturitate și empatie față de soldații armatei în alb”, au notat reprezentanții CAR Sanitar pe pagina oficială de facebook a asociaței.
Profesorul Cătălin Pană, directorul Colegiului Mircea cel Bătrân, este mândru de toți elevii săi cu rezultate deosebite în olimpiade și concursuri: “Ca urmare a măsurilor de distanțare socială elevii lucrează de acasă. Clubul nostru de robotică Bionic Royals a donat ochelarii care trebuiau folosiți la Regionala de la Timișoara. În prezent sunt elevi care mai confecționează ochelari cu ajutorul imprimantelor 3 D pe care le au acasă și probabil vor lucra la capacitate maximă pentru că s vor găsi și societăți coemrciale care să le doneze materia pimă necesară. Este vorba despre elevii: Mihnea Bogdan, clasa a X-D și Colțos Iohann, din clasa a IX-A. Clubul de robotică ‘Bionic Royals” coordonat de profesoara Mirela Mlisan are în componenţă 32 de membri şi voluntari. Din 2016 participă cu succes la cea mai mare competiţie de robotică din România – First Tech Challenge, obţinând, nenumărate premii. Comunitatea FIRST cuprinde la nivel mondial peste 500.000 de elevi și 150.000 de voluntari și promovează dezvoltarea elevilor în domeniul STEM într-o manieră profesională şi distractivă”.
Redacția noastră propune Consiliului Județean Vâlcea să invite pe acești elevi după terminarea stării de urgență la o ședință a Consiliului Judeețan unde să-i recompenseze pentru serviciile aduse comunității vâlcene.
Traian Guminski