Buican îi cere premierului fonduri pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale
Marţi, 10 mai 2016, deputatul Cristian Buican a depus la Camera Deputaţilor o interpelare adresată Prim-Ministrului Dacian Cioloş prin care îi solicită acestuia fondurile necesare pentru plata drepturilor copiilor cu cerinţe educaţionale speciale integraţi în învăţământul de masă.
În cadrul aceluiaşi material, deputatul Cristian Buican i-a transmis prim-ministrului că este inadmisibil ca aproape la jumătatea anului în curs să nu fie demarate procedurile legale pentru aceste plăţi, în condiţiile în care legea prevede expres că aceste drepturi se asigură din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat prin bugetele locale ale consiliilor judeţene, indiferent de locul de domiciliu al copiilor, prin contract managerial. Consiliul Judeţean Vâlcea nu dispune de fondurile necesare plăţii acestor drepturi şi se confruntă cu o avalanşă de petiţii venite de la părinţii copiilor cu cerinţe educaţionale speciale integraţi în învăţământul de masă, care nu doresc altceva decât drepturile ce li se cuvin şi respectarea legii. Din partea Consiliului Judeţean Vâlcea au fost trimise mai multe adrese şi memorii, atât la ministerele de resort, cât şi la cabinetul prim-ministrului. Prin adresa nr. 499/13 ianuarie 2016, Consiliul Judeţean Vâlcea a solicitat Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerului Finanţelor Publice alocarea sumei de 4.466.896 lei necesară plăţii acestor drepturi. Din păcate, nici unul dintre ministerele menţionate nu şi-a asumat responsabilitatea iniţierii proiectului de Hotărâre de Guvern pentru plata acestor drepturi, redirecţionând această adresă de la un minister la altul. Instituţia Consiliului Judeţean Vâlcea a depus şi la cabinetul lui Dacian Cioloş două astfel de adrese, nr. 4329/15 martie 2016 şi nr. 6597/19 aprilie 2016, însă fără succes. Parlamentarul liberal Cristian Buican consideră că este trist şi jenant pentru Guvern ca în România anului 2016 să nu fie alocate fondurile necesare pentru plata drepturilor cuvenite elevilor cu cerinţe educaţionale speciale integraţi în învăţământul de masă şi că de aceşti bani depind familii întregi, iar lipsa lor generează adevărate drame în aceste familii. „Nu este posibil să avem o astfel de situaţie în care un drept cuvenit să nu fie alocat. Dacă legea spune că aceste fonduri trebuie acordate din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat prin bugetele locale ale consiliilor judeţene, indiferent de locul de domiciliu al copiilor, prin contract managerial, nu înţeleg de ce decidenţii guvernamentali fug de răspundere şi pasează problema de la unii la alţii. Nealocarea acestor fonduri generează adevărate drame şi tocmai de aceea am decis să îi transmit prim-ministrului această interpelare. Sper să se rezolve cât mai repede acest aspect, mai ales că am înţeles că aceşti bani sunt în buget, dar nu sunt împărţiţi pe judeţe”, a declarat deputatul Cristian Buican.