Trei investiții importante la Bujoreni
Trei investiții o să fie predate în comuna vâlceană Bujoreni, cu luni bune înainte de termenul de execuție. Astfel, la dispensarul din Satul Bogdănești lucrările sunt avansate.
“Sperăm ca într-o lună de zile să terminăm. Lucrările de interior sunt aproape de finalizare, cele de exterior vor fi și ele gata dacă ne lasă timpul. Modificăm un pic și o parte de sistematizare a accesului către Bogdănești. Vom crea și șapte locuri de parcare și accesul pe drum o să fie unul mai bun. Investiția este făcută pe fonduri guvernamentale, PNDL, contribuția noastră este de 5 la sută. Este vorba în total de 10 miliarde lei vechi”, spune primarul localității, Gheorghe Gângu.
Și la Școala Bogdănești lucrările sunt în grafic după ce cele de la grădiniță au fost finalizate. “Înainte de Crăciun am reușit să dăm drumul la un corp, am mutat grădinița. Acolo copiii au cele mai bune condiții. Acum se lucrează de zor la corpul mare și în aprilie sperăm să fie totul gata”, conchide edilul. (G.C.)