Vâlcea a intrat în COD Galben de vânt și ninsori!
De azi, 04 februarie, începând cu ora 13:00 şi până pe 05 februarie, ora 08:00, judeţul Vâlcea intră sub avertizare de Cod galben de intensificări ale vântului și cantități de precipitații, dar şi de ninsori viscolite, mai ales la altitudini de peste 1700 m. Aşadar, avertizarea meteo este valabilă pentru zona de nord a judeţului Vâlcea.
“În cursul zilei de marți, 4 februarie, va ploua pe arii extinse în vestul, nord-vestul și centrul țării, iar la munte vor fi precipitații mixte. În noaptea de marți spre miercuri (4/5 februarie), în regiunile intracarpatice ploile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, iar la munte și în nordul Moldovei vor predomina ninsorile. Cantitățile de precipitații vor depăși 20…25 l/mp și izolat 35…40 l/mp.
Vântul va avea intensificări în regiunile vestice și centrale, cu viteze în general de 55…65 km/h, dar mai ales în zonele montane, îndeosebi la altitudini mari, unde vor fi rafale de peste 90…100 km/h și va fi viscol” – precizează ANM.