Guvernul lui Orban l-a “executat” pe Gheorghe Mihăilescu – directorul ROMSILVA
În buna tradiție a eliminării specialiștilor din toate domeniile pentru a putea promova clientela de partid, liberalii l-au executat, așa cum anticipasem, pe vâlceanul George Mihăilescu, director general al Romsilva, deși performase la toți indicatorii contractuali, era competent și ocupase funcția prin examen.
Mandatul directorului general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, a fost revocat marți, de membrii Consiliului de Administrație, iar în locul acestuia a fost desemnat Codruț Ion Bîlea – director general provizoriu, pe o durată de 4 luni, începând de miercuri, a anunțat într-un comunicat de presă Consiliul de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA. (T.G.)