CAS Vâlcea: Peste 20 de mii de CARDURI DE SĂNĂTATE vor fi distribuite asiguraţilor

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Vâlcea vă informează că la data prezentei se află la Poşta Română sucursala Vâlcea un număr de 20.534 carduri naţionale de asigurări de sănătate, nou tipărite, ce urmează a fi distribuite asiguraţilor judeţului Vâlcea.
Noile carduri de sănătate naţionale, recent tipărite şi personalizate sunt pentru asiguraţii cărora nu le-au fost distribuite până în prezent aceste documente, respectiv tineri care au împlinit vârsta de 18 ani, sau persoane nou intrate în sistemul public de sănătate.
Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea reaminteşte asiguraţilor şi furnizorilor de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale cu care se află în relaţie contractuală că termenul de valabilitate a cardurilor naţionale de sănătate a fost prelungit de la 5 la 7 ani.
Referitor la cardurile europene, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a reluat producția şi distribuţia acestora începând cu data de 15 noiembrie 2019. Perioada de valabilitate a Cardului European de Asigurări de Sănătate este de 2 ani de la data emiterii.