Vlădeștiul – comuna care are condiții de oraș
Modernizarea Comunei Vlădești a continuat și în 2019. Proiecte de modernizare a drumurilor, a iluminatului public și centrului civic au fost o prioritate pentru administrația condusă de primarul Adrian Cosac. Una peste alta, în perioada următoare, Vlădeștiul se va transforma într-o stațiune în toată regula.
Tabăra de încondeiat ouă, un brand pentru Vlădești
Primăria Vlădești, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea Culturii Tradiționale, al Consiliului Județean Vâlcea, Parohia Vlădești, Parohia Vlădești-Țânțulești, Școala Gimnazială “Grigore Mihăescu” Vlădești și Biblioteca publică Vlădești, a organizat cea de-a II-a ediție a “Taberei de încondeiat ouă”, un eveniment care devine un brand pentru localitatea aflată în vecinătatea Râmnicului. A fost și de această dată o reușită deplină, zeci de elevi din Vlădești, Râmnicu Vâlcea și Vlădești învățând tehnica specifică în Bucovina și în zona Branului. Copiii au folosit la încondeierea ouălor un instrument numit chișiță, o stinghie de lemn cu vârf de alamă, cu ajutorul căruia au aplicat un strat de ceară topită. Apoi, au scufundat ouăle în vopseluri de diferite culori și au topit ceară de pe ele. Cele mai frumoase ouă încondeiate în cadrul acestei tabere, au fost expuse într-un muzeu al localității Vlădesti.
O altă veste bună vine de la primarul Comunei Vlădești, Adrian Cosac, cel care și-a pus amprenta peste toate lucrările făcute în ultima perioadă în localitate. Astfel, vlădeștenii se vor bucura și de scoaterea la tipar a unei monografii atractive. În această perioadă se continuă strângerea datelor. “O să fie o monografie amplă și completă care va începe de la primele atestări documentare și se va termina cu strategia de dezvoltare a comunei pe următorii ani. Avem și o hartă turistică a localității, și ea în lucru. O să conțină absolut toate obiectivele turistice din Vlădești. Și sunt multe. Este o echipă amplă care se ocupă de monografie, o echipă din care fac parte eu, preoții din localitate, bibliotecarul, profesori pensionari, oameni de la primărie. Vom să se știe tot despre comună, despre locuri, despre întâmplări, despre personalități”, a declarat Adi Cosac.
O nouă stațiune balneară
În luna august a acestui an, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a fost prezent la Vlădești unde a semnat, în prezența consilierilor locali și a primarului Adrian Cosac, un nou Acord de Parteneriat în vederea implementării investiției ”Complex servicii balneare în comuna Vlădeşti”. În cadrul parteneriatului, Consiliul Județean Vâlcea va aloca și suma de 300.000 lei, necesară realizării documentaţiilor tehnice și a studiilor geotehnice pentru elaborarea proiectului. Proiectul de investiții, a cărui valoare se ridică la 40 milioane lei (aproximativ 8,5 milioane euro), se va realiza prin Compania Națională de Investiții. Totodată, Consiliul Local Vlădești a aprobat, prin hotărâre, predarea amplasamentului către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, condiție obligatorie pentru demararea execuției obiectivului de investiții.
Gabi Cârjaliu