Lucrări la sediul Primăriei Şirineasa
În aceste zile se lucrează intens la Şirineasa pentru amenajarea unui trotuar modern care să lege sediul primăriei de noul dispensar şi la faţada primăriei.
“Aşa cum aţi văzut şi dumneavoastră sediul nostru este util, practic, modern şi bine amenajat în interior. Dintr-o eroare a proiectantului nu a fost prinsă în lucrarea iniţială de renovare şi faţada, exteriorul clădirii. Acum din fonduri locale amenajăm exteriorul şi curtea, la solicitarea mai multor oameni cred că vom renunţa la gardul exterior şi la poartă deoarece o curte fără gard arată mai primitoare şi mai frumos şi nici nu avem de ce să avem gard şi poartă exterioară la primărie”, spune primarul Ion Bebe Streinu, unul dintre cei mai buni primari PSD din Vâlcea, care glumind, ne mai declară la final că este preocupat de lucrări în aceste zile în care alţii fac campanie, pentru că în Şirineasa lumea oricum ştie să voteze cu PSD duminica care vine şi orice campanie liberală nu ar avea niciun efect. (T.G.)