FOTO/VIDEO: O femeie a lovit un bătrân în Păușești-Măglași și a plecat de la locul accidentului
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Băile Olănești și Postului de Poliție Păușești-Măglași au identificat și depistat o femeie de 62 de ani, bănuită de producerea unui eveniment rutier, în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unui bărbat.
La data de 05 noiembrie a.c., polițiștii au fost sesizați verbal de un bărbat de 82 de ani, din comuna Păușești-Măglași, cu privire la faptul că acesta a fost victima unui eveniment rutier.
În fapt, la data de 02 noiembrie a.c., în timp ce se deplasa în calitate de pieton a fost lovit de partea din spate a unui autoturism, al cărui conducător efectua manevra de mers înapoi, ulterior autoturismul și-a continuat deplasarea.
Bătrânul a fost transportat la o unitate spitalicească în vedere efectuării de investigații medicale, nefiind necesară internarea acestuia.
În urma verificărilor efectuate de polițiști aceștia au identificat autoturismul cât și conducătorul acestuia, respectiv o femeie de 62 de ani, din orașul Călimănești.
Pe numele femeii a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.
Informațiile ne-au fost furnizate de Agent principal de poliție Udrea Cătălin Ștefan, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea.