S.O.S. Bisericile de lemn din Vâlcea! Florin Epure – directorul Direcţiei Judeţene de Cultură Vâlcea trage un semnal de alarmă

Bisericile de lemn din Arhiepiscopia Râmnicului formează un patrimoniu preţios pe plan naţional şi internaţional. Până la începutul secolului al XIX – lea vâlcenii au creat şi s-au manifestat preponderent într-o civilizaţie a lemnului, de o bogăţie, o varietate şi un rafinament remarcabil, în care bisericile de lemn au atins vârful ei maxim de expresie.

În Vâlcea se păstrează 92 de de biserici de lemn, clasate în Lista Monumetelor Istorice, din care trei sunt de categoria A – Mariţa-Vaideeni, Grămeşti şi Biserica Bolniţă a Mănăstrii Mamu de la Stăneşti-Lunca-Lungești. Ele sunt construite într-o perioadă cuprinsă între secolul al XVI-lea şi până la primului război mondial. Valoarea lor în ansamblu este inestimabilă pentru cultura românească. Ele fac parte integrantă şi definitorie din identitatea naţională. Numărul bisericilor de lemn datate din secolul XVIII este destul de mare, şi ele se găsesc mai mult în nordul judeţului.
În secolele de coexistenţă, arhitectura sacrală de lemn şi cea de zid s-au împletit şi influenţat reciproc. Datorită statutului mai ridicat acordat construcţiilor de zid, meşterii de lemn au preluat şi adaptat, în timp, unele elemente formale şi decorative din modelele de zid. Arhitectura religioasă a fost dominată încă de timpuriu de marile ctitorii de zid. În secolele XVIII şi mai ales XIX multe biserici de lemn din Vâlcea au fost tencuite şi pictate imitând în mod special pe cele de zid. Unele biserici de lemn au fost chiar completate cu catapetesme, altare sau pridvoare de zid.

Biserici de lemn salvate

Biserica “Cuvioasa Paraschiva” din satul Mariţa, comuna Vaideeni, un monument de categorie A, construită între anii 1556-1557, este cea mai veche biserică de lemn din Vâlcea, dar şi cea mai timpurie cunoscută la sud de Carpaţi. Pe o bârnă din exterior e săpată în lemn cu caractere chirilice inscripţia “leatul 1557”. Catapeteasma de lemn al bisericii, pictat în manieră naivă, este o interesantă şi originală realizare artistică şi iconografică datând de la începutul sec. al XIX-lea. În anul 2008 a primit Avizul Ministerului Culturii pentru următoarele lucrări: refacerea fundaţiilor şi elevaţiilor, ridicarea pe verticală a tălpilor de lemn, tratament chimic preventiv pentru stoparea atacului biologic, refacerea pardoselilor din stejar în pronaos şi cărămidă în naos, refacerea acoperişului de şiţă, curăţarea materialului lemons, refacerea instalaţiei electrice, trotuar perimetral. A fost cuprinsă în proiectul iniţiat de Ministerul Culturii, pentru restaurarea a 16 biserici de lemn din ţară şi a primit finanţare.
O altă biserică de lemn din Vâlcea care a primit finanţare în cadrul acestui program este Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Costeşti, Gruşetu – monument istoric de categoria B. După 210 ani de la ctitorire biserica de la Gruşetu a fost restaurantă şi resfiinţită. Biserica a fost ridicată prin strădania arhimandritului Costandie, stareţul Mănăstirii Bistriţa, cu binecuvântarea episcopului Nectarie al Râmnicului. Ansamblul ridicat în perioada 1799-1801 se compune din biserica de lemn şi turnul clopotniţă din zid. Din 15 august 1937 biserica a fost scoasă din cult, fapt ce a contribuit la degradarea acesteia. Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Vâlcea a emis, în iunie 2006, avizul pentru următoarele lucrări de restaurare: consolidarea şi restaurarea turnului-clopotniţă (subzidire generală, refacerea planşeului, şarpantei şi a tâmplăriei, a tencuielii exterioare asistate de un pictor restaurator, trotuare, tratament împotriva atacului biologic şi ignifugare) şi a bisericii (refacerea fundaţiilor din beton, refacerea elevaţiilor de piatră, a scărilor, înlocuirea scărilor şi a elementelor de lemn, refacerea acoperişului de şiţă, a pardoselilor, trotuar, ignifugare), după proiectele realizate de arhitecţii Aurel Botez şi Iulian Cămui. Primele lucrări s-au executat la turnul clopotniţă începând cu anul 2006, iar în 2008 s-a trecut la restaurarea bisericii. În anul 2011, de praznicul Izvorul Tămăduirii, biserica a fost resființită de Înaltpreasfințitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului.
La Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni au fost transferate şi salvate trei biserici de lemn: „Adormirea Maicii Domnului” din Mângureni, comuna Nicolae Bălcescu (1785), „Intrarea în Biserică” din satul Mreneşti, comuna Creţeni (1771), adusă în anul 2004 şi “Sfântul Nicolae” din cătunul Angheleşti, comuna Pietrari (1737), în curs de montare.
O altă biserică de lemn salvată într-un muzeu din judeţul Vâlcea este Biserica “Adormirea Maicii Domnului” de la Muzeul Memorial Nicolae Bălcescu, din satul Valea Bălcească, comuna Nicolae Bălcescu. Este un monument istoric de categorie valorică A, construit de sătenii din Gâltofani, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. A fost strămutată la Conacul Bălceştilor în anul 1973. Este construită din bârne de stejar, are pridvorul zidit din cărămidă, deasupra lui fiind înălţată o turlă poligonală de lemn. Bolta semicilindrică de lemn este pictată în stil popular pe un strat subţire de grund.
Biserica de lemn cu hramul Sfântul Nicolae” din Valea Mare, oraşul Berbeşti, a fost ridicată în anul 1776. Se distinge prin sculpturi decorative, pisanii, pictura iconostasului şi o structură bine conservată. Ridicarea şi consacrarea bisericii s-a făcut în ultimele decenii ale secolui XVIII, cel mai probabil în anul 1776, ctitorul principal fiind preotul Andrei Roşăscu, ajutat de enoriaşii săi. În anii 1818-1819 s-a făcut o reparaţie a structurii bisericii, care probabil a cuprins şi schimbarea tălpilor şi îndreptarea temeliei de piatră sau zid. O inscripţie în pridvor suprinde laconic momentul unei necesare refaceri a acoperişului: „1865 acoperită”.
Biserica a fost salvată de la ruinare în anul 2008 prin mutarea ei pe un loc nou, în Berbeşti. A fost salvată de la ruinare în anul 2008 prin mutarea ei în centrul oraşului (Compania Națională a Lignitului – Oltenia, exploatarea minieră Berbești). După remontare, interiorul a fost repictat.

Biserici de lemn aflate în pericol

Nevoile de conservare ale bisericilor de lemn sunt în cele mai multe situaţii mult peste resursele locale. Documentațiile de proiecatre și lucrările de restaurare conduse de specialiştii atestați sunt la rândul lor enorm de scumpe şi de multe ori exagerate.
Biserica “Cuvioasa Paraschiva” din Budurăşti, comuna Stoeneşti, se află într-o stare avansată de ruinare. Biserica a fost ridicată în anii 1755-1756 şi se distinge prin pisania cu numele ctitorilor şi a meşterului, numeroase inscripţii, sculpturi decorative în grinda tirant şi la console, precum şi prin imaginea învăţătorului pictat în portul local de epocă. Starea ei de conservare cere intervenţii urgente de salvare. Momentul ridicării bisericii a fost însemnat peste intrarea în naos, în anul vechii ere bizantine 7264, adică 1755-56 de la naşterea lui Hristos, după cum consemnează textul pisaniei: „Cu ajutorul lui Dumnezău sau zidit din temelia sa această sfă[n]tă beser[e]că din îndemnaria părintelui Clemente monah. Au ajutat cu ce au putut iar mai mult ostenială Ianea tâmplariul cu meşterul lemnului pre cum să vede cu împreun[ă] cu toţi săteani[i] Budurăşti…”. Pisania, redactată cu slovă frumoasă incizată în lemnul portalului, cuprinde date prețioase despre ctitori, îndemnător și nu mai puțin despre meșterul acestei biserici. Altfel decât în zilele noastre, biserica aceasta a fost în vremea ei o adevărată bijuterie pe ţinutul vâlcean. Pe peretele de sud apare incizat anul 1794, al cărui semnificaţie nu o cunoaștem dar care poate indica momentul unei necesare acțiuni de întreținere. Pridvorul de zid, care stă să cadă peste cimitir, este adaus în decursul secolului XIX, poate chiar în 1855, an scobit în peretele de miazăzi împreună cu însemnarea: „1855 mai 15, sau lucrat din pod la deal iar sfârşit…”. Odată cu ridicarea pridvorului au fost probabil tencuiţi și pictaţi pereţii exteriori, în încercarea de a imita o biserică de zid. Din pictura exterioară se distinge tabloul învățătorului de pe peretele sudic al altarului cu indicarea scrisă în litere latinești: „Costantin fiu lui Radu… învăţător”.

Biserica „Cuvioasa Paraschiva“ din satul Suieşti, comuna Stăneşti (1748), mutată din satul Gâlgău, judeţul Sălaj, în anul 1950, de Patriarhul Iustinian Marina, se află în stare proastă de conservare. Biserica de lemn a fost ridicată în vatra veche a satului Gâlgău, conform tradiţiei, în anul 1658. Această biserică este cea mai îndepărtată de locul de origine dintre bisericile de lemn sălăjene salvate de la dispariţie. Biserica de lemn din Gâlgău s-a bucurat de atenţia cercetătorului Atanasie Popa, care a vizitat-o în 28 decembrie 1930. Biserica se afla atunci încă în sat iar documentaţia sa la faţa locului a rămas foarte preţioasă. Datorită pubicării studiului său, biserica a devenit cunoscută în perioada interbelică și a fost astfel salvată de la o dispariţie iminentă. Există pericolul ca acoperişul din şiţă şi unele părţi din structura de rezistenţă să cedeze în scurt timp.
Biserica „Buna Vestire” și „Arhanghelul Mihail” din Urşi, comuna Popeşti, a fost construită în 1775, având un sistem structural realizat din bârne suprapuse din lemn de stejar. Peste bârne s-a aplicat tencuiala amestecată cu câlti de cânepa, pe care s-a realizat în crud fresca în ulei, în anul 1843. Pereţii sunt acoperiţi cu frescă atât la interior, cât si la exteriorul bisericii. Pictura are o valoare artistică şi culturală deosebită, conţinând unele reprezentări unice, şi constituie elementul cel mai valoros al bisericii. Se află într-un mare proces de restaurare (de 10 ani de zile), graţie OAR și Fundaţiei Pro Patrimonio şi a celor pe care a reuşit să-i implice în acest proiect care are în vedere nu mai puţin de „60 de biserici de lemn”. Mai este nevoie de finanțare pentru restaurarea picturii acestui monument istoric.

Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Brezoi, ctitoria episcopului Iosif Argeşiu, din anul 1789, înscrisă în lista monumentelor istorice încă din anul 1955, se află într-o stare gravă de conservare. Biserica a fost ridicată la anul 1789, de către episcopul Iosif Argeşiu (Socolescu), de obârşie din Malaia, care a păstorit Eparhia Argeşului în perioada 1793-1820. O altă etapă se constată la anul 1865 când biserica a fost restaurată şi a fost înzestrată cu o pictură în tehnica fresco. Sima Stanovici, muntenegrean de obârşie, ajuns un prosper om de afaceri din activitatea de exploatare forestieră, devenit primar al oraşului Brezoi, tencuieşte şi zugrăveşte biserica pe cheltuiala lui şi a altor locuitori. Incendiul din vremea primului război mondial a afectat bolta bisericii şi tencuiala care a fost distrusă pe alocuri. Puţinele intervenţii făcute nu au reuşit să împiedice procesul ireversibil al degradării. Starea gravă de conservare a structurii şi a picturilor murale impune o decizie urgentă de salvare. După avizarea acestei documentaţii tehnice lucrările de restaurare pot să înceapă numai că problema financiară intervine şi în cazul acestei ctitorii. Orice sprijin financiar este util pentru a putea demara acest proiect. Pentru a proteja structura şi pictura bisericii, în anul 2007, s-a montat un acoperiş de şiţă. Valoarea acestui sfânt lăcaş e evidentă dacă privim doar la elementele artistice ale construcţiei de lemn şi la scenele religioase pictate care aduc şi informaţii despre viaţa locală, costumele de epocă sau ierarhiile sociale. Biserica din lemn de dimensiuni mici, împreună cu cimitirul în care se află, formează un ansamblu peisagistic reprezentativ pentru comunitate dar şi valoros din punct de vedere cultural.
Biserica „Cuvioasa Paraschiva” din Măgureni, comuna Guşoieni, a fost ridicată în 1766. În forma ei actuală, îmbrăcată în picturi murale exterioare şi interioare în tradiţie neoclasică, caracteristice spiritului de modernizare din a doua jumătate a secolului al XIX lea şi din primele decenii ale secolului XX, este rezultatul renovărilor de la 1887, cu reveniri semnificative în 1931. Se distinge drept una dintre primele de acest fel ridicate în Vâlcea, proiectată de un arhitect, care a servit apoi drept model altor biserici din zonă. Lăcaşul este un document semnificativ și revelator din perioada de reforme sociale în mediul rural, din a doua jumătate a secolului XIX. Construcţia a fost refăcută şi remodelată radical în anul 1887. Lucrările au presupus în primul rând o schimbare de model, în locul celui tradiţional, cu scară redusă și probabil fără turn, fiind introdus cel cu pereții înalți și cu două turle în linie. Biserica de lemn din Măgureni este ridicată din bârne de stejar, cercuite și tencuite pe din afară și pe dinăuntru, dând impresia căutată de ctitorii de la 1887 a unei mici bisericuțe de zid. Starea ei de conservare cere intervenții urgente de salvare și nu de demolare. Starea precară de astăzi se datorează abandonarii ei în ultimele decenii, fiind înlocuită în rostul ei de spațiu de cult de o nouă construcție de zid din apropiere.
Biserica “Înălţarea Domnului” de la Valea Scheiului, comuna Dănicei, este construită în anul 1767, din bârne de stejar, cu altarul decroşat, de formă poligonală în cinci laturi şi bolta construită în leagăn, executată din scânduri subţiri fixate prin cuie de lemn şi susţinută de arce de lemn. Pridvorul are stâlpii de lemn sculptaţi cu măestrie. Execuţia tehnică, în ansamblul ei, este exemplară. Biserica a avut iniţial un bogat inventar, find decorată cu pictură murală interioară (distrusă în totalitate), iconostas pictat, icoane, uşi împărăteşti bogat împodobite (salvate prin depozitarea lor parţială la o altă biserică din parohie), mobilier valoros sub aspect etnografic. Fiind scoasă din cult în 1920, a mai fost folosită o vreme drept capelă de cimitir, ulterior, prin dezafectarea cimitirului din jur, a fost abandonată. În prezent este izolată şi supusă unui proces de degradare continuă. Valoarea sa arhitecturală şi artistică, a determinat mai multe tentative de strămutare eşuate datorită opoziţiei locuitorilor satului.

Biserica „Sf. Nicolae” din Şirineasa a fost, iniţial, ctitoria domnească a lui Constantin Brâncoveanu şi a soţiei sale Maria, de la anul 1694. Conform pisaniei, biserica a fost refăcută din temelii între anii 1883-1887, prin primarul Nicolae Poenaru şi mulţi alţi ctitori locali. Se remarcă drept una dintre cele mai ambiţioase şi îndrăzneţe biserici de lemn din Oltenia prin planul treflat și dimensiunile mari, chiar unică pentru această regiune în modelul adoptat. Ridicată într-un sat de foști clăcași, împropietăriţi prin reforma agrară a lui Alexandru Ioan Cuza de la 1864, biserica de lemn din Şirineasa stă drept un martor prețios al eforturilor de emancipare şi afirmare socială ale comunităţii. Semnificativ este şi iconostasul sculptat filigran, a cărui vechime este neclară. Această biserică nu este clasată pe lista monumentelor istorice dar este un lăcaş de valoare aflat şi el în suferinţă.
Biserica „Cuvioasa Paraschiva” din Sineşti, comuna Sineşti, ctitorită în anul 1746 de preotul Stanciu şi diaconul Ilie Nedelcu extinsă în prima jumătate a secolului al XIX-lea. În 12 septembrie 2004 biserica a fost grav avariată de un incendiu. Acoperişul şi turla au ars în întregime. În biserică au fost zece icoane de lemn car s-au degradat de la apa folosită la stingerea incendiului. Astăzi se mai pot vedea ruinele zidurilor fără un acoperiş de protecţie. Trebuie găsite soluţii urgente pentru refacerea a ceea ce a mai rămas din monumentul istoric.

Biserica “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din satul Boroşeşti, comuna Sutești a fost construită în anul 1822, dar aceasta este o refacere pentru că lăcaşul fusese zidit cu mult înainte, probabil la începutul secolului al XVIII-lea. Aşa cum arată şi pisania, biserica a fost ridicată în anul 1822, pentru că cea veche fusese arsă de turci. Din cauza degradării a fost refăcută, a doua oară, în anul 1896. Interesantă este menţiunea că biserica avea în drepta uşii portretele ctitorilor: Vasile ieromonahul, Marica diaconeasa, Constantin, Rada, Matei ierodiacon şi Sanda diaconeasa. Biserica s-a distrus în urma incendiului din ziua de 03 decembrie 2017. Elementele artistice care s-au mai păstrat în urma incendiului vor fi integrate în construcția noului lăcaș care va fi avizat, conform legii, de Comisia Monumentelor Istorice.
Numărul bisericilor de lemn este impresionant, ele se întâlnindu-se practic pe tot teritoriul judeţului, unele având o vechime de peste 400 de ani, păstrându-se până în zilele noastre nemodificate, altele reconstruite parţial sau total din elemente de zidărie. Fără să aibă măreţia celor maramureşene, multe dintre bisericile vâlcene sunt apreciate de către turişti, ele făcând parte dintr-o “coloană infinită a spiritualităţii noastre”.

Prof. dr. Florin Epure, director executiv Direcţia Judeţeană de Cultură Vâlcea