Tânăr din Drăgoești arestat preventiv pentru conducere fără permis și influențarea declarațiilor în formă continuată
Ieri, 9 septembrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri, au pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de Tribunalul Vâlcea față de un tânăr, de 31 de ani, din comuna Drăgoești, județul Vâlcea, pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice, fără permis de conducere și influențarea declarațiilor în formă continuată.
În fapt, la data de 31 august a.c., persoana în cauză a condus un autoturism pe Drumul Comunal 45, pe raza comunei Drăgoești, sat Geamăna. Totodată, tânărul ar fi amenințat cu moartea un bărbat din localitate dacă va anunța autoritățile sau dacă va da declarații la poliție despre fapta sa.
Polițiștii au deschis un dosar penal în care tânărul este cercetat pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice, fără permis de conducere și influențarea declarațiilor în formă continuată.
În prezent, acesta se află încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vâlcea, pe o durată de 30 de zile.