Vâlcean prins la furat de cărbune

Polițiști din cadrul Poliției orașului Berbești au depistat în flagrant delict, o persoană, în timp ce sustrăgea cărbune lignit dintr-o microcarieră.

În seara de 28 august a.c., polițiștii au depistat în Berbești, un bărbat din comuna Alunu, în timp ce sustrăgea cărbune lignit dintr-o microcarieră.
Acesta ar fi sustras aproximativ 350 de kg de cărbune, după care l-ar fi încărcat într-un atelaj, urmând să-l transporte la domiciliu.
Polițiștii au deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.