Primăria Râmnicului accesează fonduri guvernamentale pentru transformarea în locuinţe sociale a internatului Liceului ”Ferdinand I”
Consecventă ideii de a apela la toate liniile de finanţare disponibile pentru realizarea a cât mai multe investiţii în municipiu, Primăria Râmnicului, în baza unui program al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice destinat susţinerii construcţiei de locuinţe, a solicitat suma de peste 4 milioane lei de la bugetul de stat pentru obiectivul ”Transformare clădire internat Liceu Tehnologic «Ferdinand I» în locuinţe sociale”.
Conform acestui proiect, în imobilul cu trei etaje din Ostroveni – zona ”Tic-Tac” vor fi amenajate 90 de unităţi locative (76 de garsoniere compuse din dormitor, baie şi bucătărie şi 14 apartamente compuse din cameră de zi, dormitor, baie şi bucătărie), precum şi spaţii comune, respectiv zone tehnice la subsol, birouri, holuri, casa scării şi cameră portar. Investiţia urmează să se finalizeze până la sfârşitul anului 2019. La acest moment, în evidenţele Primăriei municipiului se află 373 de dosare depuse pentru obţinerea unei locuinţe sociale, 306 – pentru camere de tip cămin şi 75 – pentru unităţi locative în zona Colonie Nuci.