Atenţie, şomeri! Calendarul desfăşurării burselor locurilor de muncă în anul 2019
Agenţia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă anunţă graficul de desfăşurare a burselor locurilor de muncă ce se vor desfășura la nivel național în acest an.
Astfel, în data de 12 aprilie 2019, va fi organizată la nivel naţional “Bursa Generală a Locurilor de Muncă”, al cărei obiectiv principal îl constituie creşterea gradului de ocupare al persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, prin corelarea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, existând posibilitatea interacţiunii directe dintre angajatori şi solicitanți.
În data de 18 octombrie a.c. va avea loc “Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi” dedicată tinerilor absolvenţi, având drept scop facilitarea accesului tinerilor la locurile de muncă disponibile pe piaţa muncii şi interacţiunea directă a acestora cu agenţii economici.
La nivelul fiecărui județ, în funcție de evoluţia pieţei muncii locale, de condițiile locale și de solicitările agenților econmici, vor mai putea fi organizate şi alte tipuri de burse pentru diferite meserii sau ramuri de activitate.