Râmnicu Vâlcea: Au fost prinşi spărgătorii de automate de cafea în Piaţa Centrală
În data de 20.01.2019, în jurul orei 01.26 a.m., poliţiştii locali ai dispeceratului Direcţiei Poliţiei Locale a Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea au observat prin intermediul sistemului de supraveghere şi monitorizare a municipiului un grup suspect format din 3 persoane de sex masculin în zona automatelor de cafea din Piaţa Centrală.
A fost anunţat imediat echipajul mobil al Serviciului Ordine Publică şi Siguranţă Rutieră din zonă, care a ajuns în timp util la locul precizat, iar suspiciunile au fost confirmate de încercarea celor trei de a fugi la vederea echipajului de poliţie. Echipajul a reuşit să prindă şi să imobilizeze una dintre cele trei persoane găsite la locul indicat prin dispecerat, o alta fiind urmărită şi imobilizată în zona falezei râului Olăneşti de către echipajul mobil de pe zona Ostroveni, iar cealaltă persoană fiind depistată şi reţinută în zona de Nord a oraşului de către poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Vâlcea.
La locul faptei a fost găsit şi ridicat, ca mijloc material de probă, un cleşte metalic presupus a fi fost folosit la forţarea automatelor de cafea. Cei doi suspecţi prinşi de poliţiştii locali au fost predaţi reprezentanţilor Poliţiei Municipiului, în vederea continuării cercetărilor. Poliţia Locală Râmnicu Vâlcea apreciază din nou, cu această ocazie, buna colaborare avută cu IPJ Vâlcea.