Schitul Flămânda, locul unde este înmormântat cronicarul lui Mihai Viteazul

Teodosie Rudeanu, între Marele Logofăt al lui Mihai Viteazul, este una din personalităţile importante ale istoriei neamului despre care, astăzi, puţini îşi mai aduc aminte.

„Cel mai profund om de sfat al domnitorului”, aşa cum îl descrie Bogdan Petriceicu Haşdeu, s-a născut în satul Ruda, comuna Budeşti, fiind primul vlăstar din cei nouă ai lui Gheorghe logofătul, care era stabilit la Ruda, în stânga Oltului, pe Topolog. Bunicii sau străbunicii erau originari din Gorj. În 1595, făcea parte din solia boierilor munteni, conduşi de mitropolitul ţării, ce încheie la Alba-Iulia un tratat cu Sigismund Bathory.
Logofătul îl însoţeşte pe Mihai Viteazul în campania din Transilvania şi face
parte din Divanul din Alba-Iulia. În august 1600, este trimis sol la împăratul Rudolf II, la Praga. În timpul campaniei împotriva lui Ieremia Movilă, este, un timp, guvernator al Transilvaniei, dar, după înfrângerea lui Mihai, trece de partea Movileştilor şi este numit mare logofăt. Moare la 28 mai 1621 şi este înmormântat la mănăstirea Flămânda, ctitoria sa.

Teodosie Rudeanu, cronicar, diplomat, ctitor de lăcaşuri sfinte, militar şi sfetnic al domnitorului Mihai Viteazul

“Teodosie Rudeanu rămâne în istoriografia muntenească prin cronica oficială scrisă la curtea domnească din Târgovişte, până în anul 1597. Rolul său în istoria neamului a fost foarte important, fiind singurul istoriograf care a scris cu exactitate despre Mihai Viteazul şi faptele sale măreţe, lăsând posterităţii informaţii însemnate, neconsemnate de alte izvoare istorice.
Cronica sa a fost sursă de inspiraţie pentru toate lucrările scrise despre
domnitorul Ţării Româneşti.
Textul acestei cronici s-a păstrat doar într-o serie de lucrări privitoare la
domnia lui Mihai Viteazul. În 1597, diplomatul silezian Baltazar Walther,
preia cronica oficială şi o încorporează în opera sa “Scurtă şi adevărată
descriere a faptelor săvârşite de Ioan Mihai, domnul Ţării Româneşti”,
redactată în latină. Cronica scrisă sub îndrumarea logofătului, pare să fi fost
o expunere sumară, făcută paralel cu desfăşurarea evenimentelor istorice,
înregistrând cronologic mai cu seamă mersul luptelor şi rezultatele lor.
Redactarea cronicii se opreşte la evenimentele de la sfârşitul anului 1597.
Cronica a fost continuată de Petru Grigorovici Armeanul, conducător de oşti
al lui Mihai Vitezul şi, mai târziu, scriitor la curtea domnească, pentru
limbile străine, îndeosebi latina. Noua versiune se oprea la evenimentele
petrecute în toamna anului 1598. Redacţia completă a cronicii oficiale traduse în latină a fost folosită în scopuri diplomatice, la curtea împăratului Rudolf II şi la aceea a ducelui Maximilian. Textul lui Petru Grigorovici Armeanul a servit la redactarea celor două rapoarte întocmite de Mihai Viteazul, unul în italiană, adresat ducelui Ferdinando de Medici, la 16 februarie 1601, celălalt în latină, adresat lui Rudolf II, la 17 ianuarie 1601.
Nu se ştie dacă această cronica oficială întocmită de Teodosie Rudeanu a
fost continuată şi pentru perioada 1599-1601, până la moartea marelui
domnitor. Cronica sa rămâne cel mai important izvor istoriografic al Ţării
Româneşti pentru această perioadă de glorie”, ne povesteşte prof. dr. Florin
Epure, director executiv la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Vâlcea.

Schitul Flămânda, ctitoria şi necropola lui Teodosie Rudeanu

“Unul dintre cele mai vechi monumente istorice din judeţul Vâlcea, fostul
Schit cu hramul “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, din satul Valea Râului,
comuna Galicea, localitate aflată pe partea stângă a râului Topolog, este
ctitoria marelui logofăt Teodosie Rudeanu, între anii 1596-1597, în timpul
domniei lui Mihai Viteazul. În anul 1699, schitul împreună cu averile sale a
fost închinat ca metoh al Episcopiei Râmnicului.
Lăcaşul a fost iniţial schit de călugări până în anul 1864 când, în urma
secularizării, moşia este atribuită ţăranilor clăcaşi ce trăiau pe acele locuri.
Chiliile monahilor de la schit nu s-au mai păstrat. Catagrafia bisericilor din
anul 1824 descrie monumentul istoric şi toată averea acestui lăcaş: „Biserica nezugrăvită, învelită cu şindrilă de gorun şi cuie de fier, de de ani patru, văruită de cinci luni. Patru odăi meremetisite şi iarăşi asemenea învelite şi tot dintr-aceeaşi vreme. Asemenea şi clopotniţa meremetisită şi învelită din aceeaşi vreme, fără clopot. Schitul împrejmuit cu zid. Cărţile toate sunt româneşti, 12 minee de lună în şase tomuri, o evanghelie, un liturghier; o psaltiră, un octoih, un apostol, o cădelniţă veche, un rând de odăjdii preoţeşti, două sfetnice mari de lemn şi două mici, o moşie Flămânda ce esteschitişorul zidit pe ea cu două cârciumi şi două pătule de porumb, o moară făcaie în apa Topologului, o viişoară ce se cheamă Pârlita, 400 stânjeni moşie ce se cheamă Dobreşti, cu o cârciumă, 50 de stânjeni pământ în salul Urşi şi urmează în încheiere numele celor 14 ţigani ai schitului”.
nezugrăvită, învelită cu şindrilă de gorun şi cuie de fier, de de ani patru,
văruită de cinci luni. Patru odăi meremetisite şi iarăşi asemenea învelite şi
tot dintr-aceeaşi vreme. Asemenea şi clopotniţa meremetisită şi învelită din
aceeaşi vreme, fără clopot. Schitul împrejmuit cu zid. Cărţile toate sunt româneşti, 12 minee de lună în şase tomuri, o evanghelie, un liturghier; o
psaltiră, un octoih, un apostol, o cădelniţă veche, un rând de odăjdii
preoţeşti, două sfetnice mari de lemn şi două mici, o moşie Flămânda ce este schitişorul zidit pe ea cu două cârciumi şi două pătule de porumb, o moară făcaie în apa Topologului, o viişoară ce se cheamă Pârlita, 400 stânjeni moşie ce se cheamă Dobreşti, cu o cârciumă, 50 de stânjeni pământ în salul Urşi şi urmează în încheiere numele celor 14 ţigani ai schitului”, ne spune directorul Epure.

În pronaus se află mormântul logofătului şi al soţiei Stanca

Teodosie Rudeanu a adormit întru Domnul la 28 mai 1621 şi a fost înhumat
la ctitoria sa de la Flămânda. Piatra tombală, aşezată în pronaos, în partea
din dreapta, având în câmp cinci motive ornamentale, are înscrisă o
inscripţie deteriorată care astăzi nu mai poate fi citită. Reproducem textul
aşa cum l-a descifrat regretatul Constantin Bălan, în urmă cu mulţi ani:
„Aceas[tă] piatră [este] [pre] groapa ju|pa[n(ului) Theod(o)sie logofet,
feciorul logofetulŭ Ivan d(in) Ruda] […] [şi s-au p]rista[vit | în zilel(e)
Radu(lui) voevod s(i)n Mi(h)ni voevod, luna mai 2[8] zile], [v(ă) l(ea)]t 7129
[1621]”. Tot în pronaos, în partea stângă se află şi mormântul soţiei sale,
Stanca, moartă la 28 mai 1584: „A răposat roaba lui Dumnezeu, jupâniţa
Stanca a jupanului Teodosie mare spătar, fiica lui Balea [sau Vladul] ban
din Cocorăşti, în zilele domnului, Petru voievod, luna mai, în [.], ziua
înălţarea Domnului; şi a fost milostivă, în tinereţea ei la 24 de ani; în anul
7092; şi blândă la casa ei[…] veşnica ei pomenire”.
„Fostul schit Flămânda de la Galicea se numără printre valorile de
patrimoniu ale românilor şi este panteonul unde se odihneşte, întru veşnicie, un dregător care a făcut istorie, cu arma şi diplomaţia sa şi cu pana lui a scris istorie”, conchide prof. dr. Florin Epure, director executiv la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Vâlcea.

Letiţia Lazăr