Monument istoric ce merită vizitat la Dănicei!

Multă vreme o comună uitată de lume, cu drumuri de pământ și fără utilități, Comuna Dănicei s-a transformat într-o localitate modernă sub conducerea administrației locale condusă de edilul Dumitru Pirneci. În plus, în comuna vâlceană este și un monument istoric care merită vizitat.

La graniţa dintre judeţele Vâlcea şi Argeş, într-o zonă suficient de izolată, încât să-şi păstreze autenticitatea şi pitorescul, se află, alături de încă alte câteva arhitecturi tradiţionale similare, şi bisericuţa cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din satul Bădeni, comuna Dănicei.


În partea de răsărit a judeţului, undeva la jumătatea distanţei dintre oraşele Râmnicu Vâlcea şi Piteşti, un vechi sat de moşneni păstrează, împreună cu stilul de viaţă tradiţional, şi câteva zidiri strămoşeşti, executate în tehnica lemnului. Se ajunge la Dănicei de pe Dealul Negru, trecând prin comuna Cuca, o altă aşezare veche, unde şi casele, şi locaşurile de închinare erau cândva clădite în lemn. Zona este retrasă de la drumurile principale şi se constituie ca un fel de graniţă deluroasă între judeţele Olt şi Vâlcea, învecinându-se în partea de sud-est cu satele oltene Vitomireşti şi Sâmbureşti. În câteva dintre satele comunei Dănicei rezistă timpului patru biserici-monument istoric, construite din lemn şi refăcute de-a lungul vremii: biserica ocrotită de Sfântul Nicolae din satul Dobreşti, datată 1823, biserica cu hramul „Sfinţii Trei Ierarhi“ din satul Linia pe Vale, zidită în secolul al XVII-lea şi refăcută din zid în anul 1853, biserica cu hramul „Înălţarea Domnului“ din satul Valea Şcheiului, datată în lista monumentelor istorice la 1767, şi biserica cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din satul Bădeni, monument cu o istorie înceţoşată.Destinul bisericilor de lemn este în bună parte asemănător, indiferent în ce zonă a ţării s-ar afla ele. Clădite cu dragoste şi credinţă de strămoşi, preţuite o vreme, micile arhitecturi alcătuite cu măiestrie ca să reziste vitregiilor de tot felul decad cu timpul, fiind concurate de arhitectura modernă din zid. Desconsiderate şi de istoria artei unde urmează ca de abia de acum încolo să-şi afle locul cuvenit, bisericile de lemn îşi păstrează cel mai adesea tainice şi anul adevărat al ctitoririi, şi numele ctitorilor. Nu altfel stau lucrurile nici cu biserica de lemn „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ de la Bădeni-Dănicei. Îndată ce ţi se înfăţişează privirii arhitectura ei armonioasă, îi intuieşti vechimea şi frumuseţea de altădată, ascunse de nepotrivitele modificări pe care le-a suferit de-a lungul anilor. Puţinele însemnări despre acest locaş strămoşesc sunt neconvingătoare. Se spune că locaşul ar fi avut mai mulţi ctitori, printre care sunt amintiţi: Gheorghe Furduescu, M. Negulescu, Elena şi Anastasia, iar ca datare, inclusiv în lista monumentelor istorice, apare anul 1844. În mod cert, acesta este anul unei refaceri, şi nicidecum cel al ctitoririi, dată fiind absenţa turlei pe arhitectura în formă de navă a bisericii. Biserica din Bădeni-Dănicei e ridicată pe o talpă masivă de lemn şi a fost, cu siguranţă, acoperită, la începuturile ei, cu şiţă. Astăzi, învelitoarea de tablă contribuie şi ea la alterarea spiritului vechii ctitorii. Are, dincolo de pridvor, un pronaos îngust, urmat de un naos încăpător şi de Altarul poligonal în cinci laturi. Întreaga structură e încinsă la exterior cu un elegant brâu împletit, mărginit cu elemente decorative, în forma „dinţilor de lup“. În biserica de lemn din Bădeni-Dănicei s-a slujit tot timpul. Locaşul n-a fost abandonat şi nu şi-a schimbat vreodată destinaţia. Aşa cum s-au priceput, credincioşii de ieri şi de astăzi au încercat să menţină viu şi lucrător micul monument eclezial moştenit de la bunicii şi străbunicii lor. Dacă Dumnezeu a rânduit ca multe dintre mărturiile de odinioară ale creştinismului să se păstreze în spaţiul privilegiat al Olteniei de Nord, nădăjduim că şi biserica de lemn din Bădeni-Dănicei va fi la un moment dat restaurată în spiritul ei autentic. (G.C.)