FOTO Donaţiile râmnicenilor au ajuns la destinatari în prag de sărbători

Sâmbătă, 8 decembrie, mai multe autovehicule pline cu hainele donate de râmniceni în cadrul acţiunii ”Dăruieşte pentru un zâmbet”, precum şi cu fructe de la Pigulin Fruit şi cozonaci de la Luci Pol Impex, au pornit prin judeţ ca să facă daruri celor nevoiaşi.


Prin intermediul mai multor voluntari, donaţiile aduse de locuitorii municipiului au ajuns, astfel, la centrele de copii şi vârstnici de la Nicolae Bălcescu, Băbeni, Măciuca şi Zătreni, aducând bucurie pentru 360 de beneficiari. Municipalitatea Râmnicului le mulţumeşte tuturor celor care s-au implicat în proiectul ”Dăruieşte pentru un zâmbet” – demarat la sfârşitul lunii octombrie prin amplasarea în cartierul Ostroveni, zona Catedralei ”Înălţarea Domnului”, a unui container pentru colectarea donaţiilor în haine – şi îi invită să îşi arate generozitatea şi în perioada următoare, pentru mai binele semenilor lor.