Decembrie la Teatrul Anton Pann sub semnul Centenarului! În curând “1918/2018 CENTENARUL VĂZUT DE GENERAȚIA Y”
Așa cum am mai scris, actuala stagiune a Teatrului Anton Pann stă sub semnul Centenarului. Teatrul Anton Pann a deschis stagiunea cu proiectul ”Ne stim de 100 de ani”, o superproducție realizată la Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea împreună cu Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad, Teatrul Tineretului Piatra Neamț și Teatrul de Vest din Reșița.
Spectacolul a cărui premieră a avut loc la începutul lunii octombrie, respectiv pe 6 si 7 octombrie, continund a avea reprezentații în cele patru teatre partenere, la Arad pe 1 noiembrie, Reșița în 10 și 11 noiembrie, Piatra Neamț în 17 și 18 noiembrie, urmează a fi prezentat și spectatorilor bucureșteni, în zilele de 4 și 5 decembrie. În timp ce primul proiect își va încheia turneul, actorii Teatrului Anton Pann sunt la finele pregătirii celei de a doua premiere ce se înscrie în contextul Centenarului. Este vorba de “1918/2018 CENTENARUL VĂZUT DE GENERAȚIA Y”, cel de-al doilea proiect de anvergură al Teatrului Anton Pann care ca și primul a primit finanțare de la Ministerul Culturii și Identității Naționale.
”Povești dintr-un oraș liniștit, dintr-un cartier liniștit, scammeri români care visează la Indonezia și corporatiști englezi care visează la Thailanda, părinți plecați și copii care „rezistă” cum pot, țepe cu cămăși tradiționale și un Jaguar în fața blocului” sunt doar câteva idei pe care le vom vedea în acest spectacol, regia David Schwartz. Zece zile mai sunt până la premieră. Despre acest proiect care va avea 6 reprezentații la sediul teatrului și în care sunt implicați tinerii care s-au născut după 1980, și nu numai, vom vorbi în apropierea evenimentului.
Până la premiera programată în 9 decembrie, Teatrul Anton Pann vă invită să vedeți spectacolul de luni 3 decembrie, de la ora 19.00. Este vorba de ”URMA PAŞILOR TĂI…” adaptare după jurnalul de călătorie în Ţara Sfântă al Olgăi Greceanu, o operă de adâncă meditaţie menită să deschidă minţile şi sufletele tuturor acelora care văd în învăţătura creştină Calea, Adevărul şi Viaţa. Spectacolul are în primul rând meritul de a aduce în prim-plan, adică în circuitul de valori creştine de azi, remarcabilul text de meditaţie la Patimile Domnului al pictoriţei interbelice Olga Greceanu, scris prin 1933 cu ocazia unui pelerinaj la Locurile Sfinte, dar redescoperit şi publicat abia în 2008, de Iuliana Mateescu la Editura Idaco. Din distribuţia spectacoluli fac parte următorii actori: Vitalie Bantaş, Amalia Ciolan, Afrodita Androne, Ana Maria Bercu, Liliana Pană, Maria Radu, Eliza Bercu-Bodeanu. Coregrafia este semnată Arcadie Rusu, iar regia Eliza Bercu-Bodeanu.
Un alt spectacol invitat în luna decembrie care va avea loc la sediul Teatrului Anton Pann este Spectacolul de Magie cu Vlad Grigorescu, programat marți 11 decembrie de la ora 19.00, un spectacol dedicat celor mici și un numai. Vă așteptăm la teatru!