200 elevi din Horezu au participat la o acţiune a poliţiştilor pentru combaterea violenţei în şcoli

Polițiști ai Serviciului de Ordine Publică și Poliției orașului Horezu au organizat o serie de activități de prevenire și combatere pe tema violenței în școli, în cadrul Programelor Locale de Prevenire realizate la nivelul județului Vâlcea.

La data de 27 noiembrie a.c, polițiștii au purtat discuții cu elevii claselor a-9-a și a-12-a din cadrul Liceul „Constantin Brancoveanu” din Horezu, atât pe linia violenței în școli cât și despre pericolele pe care le prezintă rețelele de socializare tip „Facebook”, „Instagram”, „Snapchat” și cum pot fi acestea evitate. La această activitate au participat 200 elevi și 8 cadre didactice din cadrul liceului.