Sărbătoare a poeziei, în cinstea Centenarului Marii Uniri
Un moment deosebit în cadrul manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri la Râmnicu Vâlcea va fi şi lansarea cărţii ”10 poeţi vâlceni – 100 de poeme”, apărută la editura ”Arena Artelor”, ediţie îngrijită Dumitru Sârghie.
Cartea, apărută sub patronajul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, reuneşte 10 poeţi vâlceni sau cu rădăcinile în Vâlcea, reprezentativi pentru literatura română – Valeriu Anania, Virgil Ierunca, George Ţărnea, Dragoş Vrânceanu, Damian Ureche, Traian Dobrinescu, George Anca, Ioan St. Lazăr, Valentin Dolfi şi Felix Sima – şi se bucură de o elogioasă prefaţă a criticului literar Eugen Negrici. Lansarea acestei lucrări va avea loc pe 1 Decembrie, la ora 14.00, la Galeria Pasaj 1 din pasajul pietonal subteran din zona centrală a municipiului.