Cel de-al doilea proiect de anvergură al Teatrului Anton Pann: “1918/2018 CENTENARUL VĂZUT DE GENERAȚIA Y” în repetiții

Așa cum am mai scris, actuala stagiune a Teatrului Anton Pann stă sub semnul Centenarului Marii Uniri prin cele două proiecte câștigate la nivel național și finanțate de către Ministerul Culturii și Identității Naționale. În acest sens a fost finalizată producția primul proiect „Ne ştim de 100 de ani”. La început de octombrie, mai precis, sâmbătă și duminică, 6-7 octombrie, la Teatrul Anton Pann din Rm Vâlcea a avut loc premiera spectacolului „Ne ştim de 100 de ani”, urmând ca pe 9 decembrie să avem premiera și la cel de-al doilea proiect intitulat “1918/2018 CENTENARUL VĂZUT DE GENERAȚIA Y”.

David Schwartz, regizor- ”Acum suntem în etapa a doua de documentare pentru acest spectacol. Este un spectacol care își propune să documenteze perspectiva tinerilor asupra realităților sociale din Rm Vâlcea la 100 de ani de la Marea Unire. Ne propunem să facem un spectacol reprezentativ și relevant pentru publicul din Vâlcea, un spectacol în care oamenii să se regăsească cu povești și istorii personale, să se regăsească pe scenă în diverse contexte și situații. Etapa de documentare a constat în primul rând în luare de interviuri, discuții informale, discuții de grup și în realizarea unor ateliere cu tinerii, prin care încercăm să vedem care sunt problemele lor, dilemele cu care se confruntă, cum se raportează la viitorul orașului Rm Vâlcea, cât și la viitorul lor în acest oraș”. Regizorul și dramaturgul David Schwartz are o experiență vastă în teatrul documentar și teatru bazat pe istorie personală, realizând spectacole pe subiecte foarte diverse, teatru de implicare socială, teatrul politic, teatru care lucrează cu materiale ale realităților contemporane pentru a expune diverse probleme, tensiuni, situații din societate și pentru a documenta realitățile contemporane. A făcut spectacole de teatru documentar în București, unde lucrează în spatiul independent, la Teatrul Evreiesc de Stat, la Spatiul Reactor din Cluj si Teatrul Național Iași. Cu privire la activitatea regizorului David Schwartz vom reveni cu mai multe amănunte.
Vladimir Purdel, actor- “Perspectiva acestui spectacol este una pozitivă. E pentru prima oară când lucrez într-un asemenea proiect în care se face o documentare în prealabil cu oamenii din comunitatea din Rm Vâlcea, încercând să se găsească subiecte interesante de spus pe scenă, este un proiect care-și caută un soi de autenticitate, un proiect care să vorbească despre comunitatea de aici.”
Spectacolul „1918/2018 CENTENARUL VĂZUT DE GENERAȚIA Y” va investiga prin mijloace specific teatrului documentar, raportarea și perspectiva tinerilor din această generație asupra Marii Uniri, asupra istoriei României în general, asupra unor noțiuni precum cele de patrie, patriotism, român, istorie națională. La acest important proiect vor lucra 10 persoane, din care: 6 actori de la Teatrul Anton Pann, și anume: Denisse Moise și Nicole Burlacu pentru faza de documentare, Ana Șușca, Andrei Brădean, Vladimir Purdel și Alexandru Beteringhe, un regizor-dramaturg, 1 scenograf, 1 coregraf și 1 muzician.
Pe lângă reprezentațiile de la sediul teatrului, organizatorii propun o serie de 5 reprezentații gratuit pentru publicul din afara municipiului Rm Vâlcea, asigurându-le totdeodată și transpotul gratuit. Iată, un alt proiect despre care vom mai vorbi și care se va concretiza până la începutul lunii decembrie. Premiera spectacolului „1918/2018 CENTENARUL VĂZUT DE GENERAȚIA Y” va avea loc pe 9 decembrie.