A patra victorie consecutivă pentru SCM! Elevele lui Pera au trecut și de HC Zalău și au punctaj maxim înainte de derby-ul cu CSM București
Handbalistele de la SCM Râmnicu Vâlcea au reușit a patra victorie din tot atâtea posibile în această ediție de campionat. Elevele lui Florentin Pera au trecut de HC Zalău și sunt pe locul secund al clasamentului din Liga Florilor, la egalitate de puncte cu CSM București, campioana en-titre a României.
Meciul a fost echilibrat doar în porimele sale minute. Vâlcencele au apăsat pe accelerație și au intrat la pauza cu un avans de patru goluri, 15-11. Diferența s-a mărit treptat în partea a doua a partidei și oaspetele nu au reușit să pună în pericol succesul oltencelor. S-a terminat 29-24 și SCM Râmnicu Vâlcea este pe locul secund al clasamentului din Liga Florilor, la egalitate cu bucureștencele de la CSM.
“Sunt trei puncte importante pentru echipa noastră. Am venit după o perioadă destul de dificilă, cu accidentări și un timp scurt de recuperare, meciuri din trei în trei zile. Azi s-a simțit acest lucru. Este bine că am câștigat azi contra unei echipe arțăgoase care nu a cedat lupta până în ultimul minut. Avem cinci victorii consecutive, care ne dau încredere. Este binevenită pauza competițională. Avem timp să le recuperăm pe fetele care au probleme medicale. una peste alta le felicit pe fete pentru dăruire. Suntem acolo sus, echipa a prins foarte multă încredere, mă bucur că avem consistență în joc. Și vă mai spun ceva, echipa poate mai mult decât atât. După pauză fetele vor intra și mai bine în joc și o să reușim un joc și mai bun”, a declarat la finalul celor ’60 de minute tehnicianul Florentin Pera.
“Este tot ce ne dorim, să rămânem acolo sus. Avem ca obiectiv o medalie, sperăm să fie cea de aur. Acum jucăm cu CSM București. Este drept că le-am învins în acest sezon, dar niciun meci nu seamănă cu celălalt. Sperăm să facem un nou meci bun”, a completat handbalista Maria Gavrilă.
“Echipa joacă formidabil, le felicit și pe ele și pe tehnicieni. Echipa de handbal începe să redevină ceea ce a fost. Este la un nivel mai mare față de cum mă așteptam. Am văzut o sală arhiplină și asta mă bucură cel mai mult. Vâlcenii s-au mândrit cel mai mult cu echipa de handbal și merită o astfel de echipă”, spune și primarul Râmnicului, Mircia Gutău.
În etapa viitoare, SCM Râmnicu Vâlcea va evolua în deplasare, pe terenul liderei CSM București. Cele două formații s-au întâlnit și în Supercupa României, câștig de cauză având vâlcencele, meciul fiind decis după prelungiri.
Rezultatele etapei:
Măgura Cisnădie – SCM Craiova 25-22
CSM Roman – Minaur Baia Mare 26-27
SCM Râmnicu Vâlcea – HC Zalău 29-24
CSM Slatina – Gloria Bistrița 22-18
Corona Brașov – CSM Galați 31-21
U Cluj-Napoca – Gloria Buzău 18-19
Dunărea Brăila – CSM București 22-35
Clasament:
1. CSM București 4 4 0 0 109-83 12
2. SCM Rm. Vâlcea 4 4 0 0 105-84 12
3. Măgura Cisnădie 4 3 1 0 94-87 10
4. Corona Brașov 4 2 1 1 105-95 7
5. Minaur Baia Mare 4 2 1 1 99-96 7
6. CSM Slatina 4 2 1 1 86-84 7
7. Gloria Buzău 4 2 1 1 77-85 7
8. SCM Craiova 4 2 0 2 107-98 6
9. Gloria Bistrița 4 2 0 2 96-92 6
10. HC Zalău 4 1 1 2 92-98 4
11. CSM Galați 4 0 1 3 85-106 1
12. Dunărea Brăila 4 0 1 3 87-111 1
13. CSU Cluj Napoca 4 0 0 4 89-97 0
14. CSM Roman 4 0 0 4 93-108 0
Etapa viitoare
CSM Galați – Dunărea Brăila
CSM București – SCM Rm. Vâlcea
HC Zalău – CSM Roman
SCM Craiova – U Cluj
Gloria Buzău – CSM Slatina
Gloria Bistrița – Coronaî
Minaur – Măgura Cisnădie
Gabi Cârjaliu