Discriminare evidentă a procurorilor și judecătorilor Vâlceni
Am ajuns o țară în care minoritățile, inclusiv cele care trăiesc frecvent din infracțiuni și care încalcă legile statului și ale bunului simț, au ajuns să fie protejate de instituții ale statului în numele unor noțiuni abstracte care nu au nimic de a face cu legislația noastră.
Zilele trecute colegii noștri de la Gazeta Vâlceană au publicat următorul articol:
“La doar 13 ani, o fată din Râmnicu Vâlcea a rămas însărcinată după ce a întreținut relații sexuale cu un tânăr de 22 de ani din municipiul Drăgășani, iar apoi a fost alungată din casa individului unde se mutase deja, i s-a luat copilul nou-născut și a fost șantajată cu poze nud. Este vorba despre două persoane de etnie rromă, iar șocul nu este atât de mare penru că astfel de cazuri sunt frecvente în familiile de rromi.
Însă, cu toate acestea, infracțiunile de act sexual cu un minor și pornografie intantilă nu trebuie ignorate indiferent de etnie. Ca atare, procurorii DIICOT Vâlcea au intrat pe fir și au descoperit că Luis Davis Hristache a întreținut relații sexuale cu minora de 13 ani, în urma cărora ea a rămas însărcinată. La scurt timp după ce a născut, tânărul a alungat-o din locuința sa, i-a luat copilul, iar apoi, ca să o determine să renunțe la bebeluș, a început să o șantajeze că va face publice fotografii nud cu ea.
Tânărul se află acum în arest la domiciliu, el fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor și pornografie infantilă. Marți, 17 iulie 2018, el a fost trimis în judecată pe rolul Tribunalului Vâlcea, după ce procurorii DIICOT au finalizat rechizitoriul.
Fata a revenit la locuința familiei sale din Râmnicu Vâlcea, care inițial a refuzat să o primească, iar acum se luptă în instanță pentru custodia copilului, Hristache fiind cel care a dat-o în judecată”.
De ce se folosesc măsuri diferite
Tot acest județ știe că dacă cei doi implicați în această problemă nu erau romi, ar fi ieșit un tămbălău imens și judecătorii decideau altfel.
În orice țară a Uniunii Europene copilul născut de o minoră de 13 ani ar fi fost luat imediat în Ocrotirea statului și nu ar fi fost lăsat la mâna unui ticălos care a fost în stare să lase gravidă o fetiță de 13 ani. Bărbații adevărați nu se culcă cu fete de clasa a 6- a. Ăștia sunt animale, nu bărbați. În orice țară europeană acel țigan ar fi fost acum după gratii, judecat în stare de arest, nu în libertate, și nu ar fi avut niciun curaj să se lupte pentru custodia unui copil la care nu avea niciun drept și pe care nici mama lui nu îl poate crește fiind ea însăși o minoră abuzată care ar trebui ocrotită, trimisă la școală și luată sub protecția statului…
Medicii care au ajutat la naștere ar fi anunțat imediat poliția. Să facem un exercițiu imaginativ. Dacă în locul țiganului de 22 de ani se afla băiatul unui politician cunoscut, să spunem Dragnea, cât ar fi urlat presa centrală și ce pedepse ar fi cerut? Cum poți lăsa în libertate o asemenea brută? Procedând astfel, încurajezi creșterea numărului de mame minore din România, implicit a sumelor din ce în ce mai mari cheltuite din buget pe ajutoarele date acestei minorități ce trăiește după reguli barbare și sălbatice în evident dispreț față de legislația noastră. Cum să permiți cuiva să șantajeze un copil de 13 ani? De ce nu l-au arestat, judecat la foc automat și băgat la pușcărie pe acest individ? De ce nu au luat cei doi copii în Ocrotire? De ce, tu, organ al legii, procuror sau polițist sau judecător, acorzi mai multe drepturi unui țigan decât unui român? Și mai ales de ce încurajezi încălcarea legii? Ce sa fac dacă vreau să mă culc cu una de 13 ani și să am un copil cu ea, fără să pățesc nimic? Să mă declar rom și apoi să o șantajez cu poze nud?
Traian GUMINSKI