Comuna Budești trece la o acțiune de anvergură pentru sterilizarea câinilor
Marți, 24 iulie, va debuta în comuna Budeşti campania ”Sterilizează și salvează” de către Animal Society/Four Paws și primarul comunei, Ion Vlădulescu. De pe 24 iulie până pe 10 august, toți câinii de rasă din Budești și împrejurimi vor fi sterilizați gratuit de asociația Animal Society/Four Paws.
”Partenerii noștri de la Animal Society au o experiență îndelungată în rezolvarea problemei câinilor fără stăpân atât pe plan național cât și internațional. Ne bucură colaborarea cu ei și suntem convinși că, într-un timp relativ scurt, vom rezolva această problemă într-un mod uman și eficient”, a declarat primarul comunei Budești, domnul Ion Vlădulescu.
Dr. Gabriel Ignat, coordonatorul proiectului de sterilizare și vicepreședinte Animal Society, l-a completat: ”Putem rezolva problema animalelor abandonate, dar o putem face doar împreună. Este o muncă în echipă, iar echipa este formată din asociația noastră, autoritățile locale și, mai ales, cetățenii din Budești. Rolul nostru aici nu este doar acela de a steriliza câinii de rasă comună, ci și de a atrage atenția comunității că sterilizarea animalelor de companie este o obligație atât morală cât și legală. Atâta timp cât oamenii nu vor înțelege că inclusiv câinii din gospodării trebuie sterilizați și că abandonul acestora este o dovadă nu doar de lipsă de responsabilitate, ci și de lipsă de omenie și bun-simț, ideea unei localități fără animale pe străzi va rămâne o utopie.”
Animal Society/Four Paws este o organizație de renume mondial care luptă de peste 20 de ani pentru drepturile animalelor din toată lumea, dar și pentru îmbunătățirea relațiilor dintre oameni și animale, în general. Aceasta a desfășurat campanii de sterilizare în peste 50 de țări de pe 5 continente, iar obiectivul declarat este să transforme Budești într-o comună model pentru toate localitățile din România. Mesajul este clar: ”problema câinilor de pe străzi trebuie rezolvată, dar nu oricum, ci manifestând respect și blândețe față de niște suflete aflate și așa în suferință”.