Consilierul județean Victor Popescu – șef voluntar peste asociaţia de salubrizare din Vâlcea

În conferința de presă susținută vineri, 15 iunie, la sediul PNL Vâlcea, consilierul județean Victor Popescu a declarat că deține funcția de director al ADI Salubrizare Vâlcea fără a fi remunerat pentru munca sa și că este o funcție mai mult decât onorifică, prin urmare nu înțelege dorința edilului șef al municipiului, primarul Mircia Gutău de a-l schimba din funcție.

Consilierul liberal ocupă această funcție din 2015 și spune că toate controalele au arătat că a făcut doar ce era legal, iar probabil Mircia Gutău și Costi Rădulescu, președintele CJ Vâlcea au interes ca nu el să numească membrii comisiei de organizare a licitațiilor pentru desemnarea operatorilor care vor face salubrizare și să organizeze aceste licitații.
În cadrul aceleași conferințe Bogdan Popescu, prim vicepreședinte al PNL Râmnicu Vâlcea și președinte interimar al organizației a declarat că toți primarii liberali sunt mulțumiți de activitatea domnului Victor Popescu și că nimeni de la PNL nu i-a cerut acestuia să facă un pas în spate.
Imediat după conferință au început să sune la redacția noastră primari ai PSD. Aceștia ne-au rugat să îi punem domnului Victor Popescu următoarele întrebări:
1. Dacă nu primește niciun ban pentru munca sa de ce se încăpățânează să păstreze acest post și ce interes are el să organizeze licitații?
2. Ce a făcut din 2015 până acuma? De ce nu organizat licitațiile?
3. De ce a obligat zeci de primari din județ să păstreze mii de pubele în custodie?
4. “Pubelele au fost achiziționate și transportate de o firmă liberală la acea vreme. Ni le-au dat în păstrare noi, dar ele s-au degradat de la soare, s-au uzat stând așa grămadă prin curțiile primăriilor. Trebuiau cumpărate abia după ce se țineau licitațiile și se stabileau operatorii. Acum noi trebuie să le păstrăm și să le dăm firmei care va face salubrizarea după licitație ca să le distribuie ea cetățenilor abonați. Ce să le mai predăm? Bucăți de plastic coapte cumpărate pe bani grei? A fost o bătaie de joc!”, ne spune unul din cei mai cunoscuți primari din Vâlcea care a insistat să povestim acest aspect și să cerem lămuriri domnului Victor Popescu.

Traian GUMINSKI