FOTO/VIDEO Atenție părinți: siguranța pe internet, monitorizată de IPJ Vâlcea!

Polițiștii vâlceni au ales sa facă orele de prevenire în rândul elevilor de gimnaziu privind siguranța pe internet cu ajutorul liceenilor. Oamenii legii mizează pe șansa celor mari de a-i face pe elevii de gimnaziu sa înțeleagă mult mai ușor riscurile la care se expun când folosesc rețelele de socializare, fără a tine cont de anumite informații.


Orele de prevenire vor începe abia din toamnă, însă în această perioadă liceenii sunt pregătiți de polițiști pentru întâlnirea din toamna. Adolescenții spun că în mare măsură știu care sunt riscurile la care se supun atunci când navighează pe internet.


“Proiectul pe care o să-l lansăm este o continuare a muncii duse în anii anteriori. Îl putem implementa în rândul celor mici, la clasele 5-8. Am desfășurat deja acțiuni. Am ales copii de la CN Matei Basarab. Copiii sunt deosebiți, diferiți. În toamnă vom face un curs efectiv, pe proiect. Trebuie să găsim inclusiv posibilități de petrecere a timpului liber, altceva decât folosirea internetului”, spune Bianca Enăchescu, reprezentant Biroul de Prevenire a Criminalității IJP Vâlcea.


În această perioadă se desfășoară la nivel national un studiu în mediul online, inițiat de fundația Salvați Copiii. Se urmărește evaluarea nivelului de siguranță perceput și riscurile pe care tinerii îl conștientizează atunci când folosesc internetul. Studiul se va finaliza în luna decembrie a acestui an.

Gabi Cârjaliu
VIDEO Gabi Henning