Budești – o localitate care se dezvoltă sub mâna de gospodar a primarului Ion Vlădulescu
Fără doar și poate, Comuna Budești este una din localitățile vâlcene cu cele mai multe proiecte de infrastructură.
“Se lucrează la tronson 2 Brândușari, reabilitarea unui drum pe o lungime de 2 kilometri, lucrări care sunt executate în proporție de peste 80 la sută, ne apropiem de finalizare. Avem o investiție în Satul Barza, Valea Popești, acolo unde se reabilitează un drum care se află în perioadă de execuție. Procentul de execuție este și el mare, peste 70 la sută, sperăm ca în maximum două luni să-l finalizăm”, ne-a declarat primarul Ionel Vlădulescu.
Investițiile vor continua, astfel încât oamenii de afaceri, firmele de renume sau multinaționalele să găsească la Budești mediul propice pentru a-și dezvolta afaceri. “O să începem investiții noi, este șansa noastră să dezvoltăm infrastructura. Vom asfalta și moderniza și alte drumuri de interes local, în funcție de cea ce ne permite bugetul. Avem introduse și două proiecte pe fonduri europene pentru două drumuri, unul de interes local pentru Satul Barza și altul pentru un drumuri de tarla. Pe PNDL avem de construit un pod peste Pârâul Sâmnic, în Cătunul Andronești care este în perioadă de evaluare și sper să semnăm contractul de finanțare și continuarea lucrărilor la rețeaua de canalizare pentru satele Linia și Racovița, tot în perioadă de evaloare este proiectul. De această investiție vor beneficia și cetățenii, dar și zona industrială. Sunt multe cereri pentru investiții, dar trebuie să facem și noi ceva pentru investitori”, completează Vlădulescu. Și sediul primăriei este modernizat, chiar în această perioadă. Se izolează termic exteriorul, se va înlocui acoperișul, se va amenaja zona din față.
“O să fie o altă primărie peste câteva luni de zile”, conchide edilul localității vâlcene.