Comisarul European Corina Creţu îi dă dreptate deputatului Cristian Buican privind imaturitatea proiectului autostrăzii Sibiu-Piteşti
Luni, 14 mai 2018, preşedintele Comisiei de Transporturi din Camera Deputaţilor a prezentat o scrisoare extrem de critică adresată Ministerului Transporturilor din partea doamnei Comisar European pentru Politică Regională. În cadrul acestui document, doamna Corina Creţu se declara „extrem de îngrijorată cu privire la planificarea şi implementarea proiectelor de infrastructură de transport care sunt cofinanţate de Fondul de coeziune şi de Fondul european de dezvoltare regională (FEDER) în România” şi în privinţa „situaţiei actuale a investiţiilor din domeniul transporturilor, ca parte a Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) pentru perioada 2014-2020”.
Mai mult decât atât, în cadrul aceleiaşi scrisori oficiale, doamna Comisar European Corina Creţu îi dă dreptate deputatului Cristian Buican în privinţa imaturităţii proiectului autostrăzii Sibiu-Piteşti şi a posibilităţii pierderii finanţării europene pentru acest important proiect de infrastructură. Avertismentul doamnei Corina Creţu privind tronsonul de autostradă Sibiu-Piteşti este extrem de dur şi foarte explicit: „În ceea ce priveşte pregătirea proiectului, licitaţia şi gestionarea, vă recomand să evitaţi metodele care au dus la întârzieri de proiect şi depăşiri de costuri în trecut, cum ar fi începerea procedurilor de licitaţie înainte ca evaluările impactului asupra mediului (EIM) să fie efectuate. Acesta a fost cazul pentru, Lugoj-Deva, unde trebuie luate măsuri suplimentare şi costisitoare în vederea protejării mediului. În pofida acestei experienţe negative şi în ciuda avertismentelor clare ale serviciilor Comisiei, CNAIR a optat pentru aceeaşi abordare în licitaţia pentru loturile 1 şi 5 ale autostrăzii proiectate Sibiu-Piteşti, şi anume, deschiderea licitaţiei, fără a aştepta rezultatul impactului asupra mediului (EIM), care este obligatoriu. În ceea ce priveşte asumarea de riscuri, mă tem că s-ar putea pune în pericol atât implementarea armonioasă a proiectului cât şi evaluarea acestuia, odată ce acesta este înaintat Comisiei Europene ca fiind un proiect major. În plus, am fost informată recent că CNAIR intenţionează să lanseze, de asemenea, licitaţia pentru lotul 4, fără ca evaluarea impactului asupra mediului să fie finalizată. Prin urmare, vă rog să interveniţi şi să puneţi capăt acestei practici.”
Reamintim opiniei publice faptul că atât în toamna anului 2017, cât şi în primăvara acestui an, deputatul Cristian Buican a atenţionat public factorii responsabili asupra imaturităţii proiectului autostrăzii Sibiu-Piteşti şi asupra pericolului ca acest proiect să fie o „bombă cu ceas”, pierzând astfel finanţarea europeană, ceea ce ar pune în pericol însăşi realizarea acestui important proiect.
„Această scrisoare a Comisarului European Corina Creţu este extrem de dură şi sper să reprezinte o trezire la realitate a membrilor Guvernului în privinţa accesării fondurilor europene pentru infrastructura de transport. Doresc să subliniez faptul că doamna Comisar Corina Creţu este membră PSD, deci basmul cu oamenii răi de Bruxelles care nu ne lasă să facem autostrăzi nu se poate aplica în acest caz. Dacă vrem să avem autostrada Sibiu-Piteşti în următorii 5-6 ani, reprezentanţii PSD din Guvern trebuie să o asculte pe doamna Comisar European, să pună mâna pe carte, osul la treabă, să lase orgoliile deoparte şi să solicite consultanţă europeană pentru acest proiect. Dacă însă continuă pe drumul început, înseamnă că cei de la PSD îngroapă definitiv acest proiect extrem de important pentru România” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.