Deputatul PSD Ştefan Ovidiu Popa: “Transportul de masă lemnoasă şi sancționarea acestuia în cazul cetățeanului de bună credință”
Deputatul social democrat Ştefan Ovidiu Popa a susținut azi 14 martie în plenul Parlamentului declarația politică “Transportul de masă lemnoasă şi sancționarea acestuia în cazul cetățeanului de bună credință”. Deputatul atrage atenția că în județul Vâlcea, dar şi la nivel național, cetățenii s-au confruntat adesea cu situații în care, deşi în cazul recoltării materialului lemnos pentru consumul propriu există și
alte reguli decât cele aplicabile operatorilor economici, transportând materia lemnoasă de pe terenurile proprii au întâmpinat probleme în a-şi duce lemnul de foc acasă.
“Prevenirea şi combaterea delictelor silvice este o prioritate națională, prin urmare, sanțiunile autorităților competente în acest sens trebuie să fie ferme şi în conformitate cu legea. Conform prevederilor legale din cuprinsul Legii nr. 134/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancționarea contravențiilor silvice, mijloacele de transport cu care se transportă materiale lemnoase, fără proveniență legală, se confiscă, indiferent de volumul/valoarea materialului lemnos. Totodată, mijloacele de transport cu care s-a realizat transportul materialelor lemnoase care nu au provenienţă legală conform normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, se confiscă. În județul Vâlcea, dar şi la nivel național, cetățenii s-au confruntat adesea cu situații în care, deşi în cazul recoltării materialului lemnos pentru consumul propriu există și
alte reguli decât cele aplicabile operatorilor economici, transportând materia lemnoasă de pe terenurile proprii au întâmpinat probleme în a-şi duce lemnul de foc acasă. De asemenea, au existat situații în care proprietarii de teren arabil, nu teren aflat în fond forestier, oameni de la țară, care nu au putut să îşi ducă lemnul de foc acasă, chiar dacă legea permite tăierea masei lemnoase aflată pe teren arabil, însă nu există posibilitatea de a o transporta dacă nu este marcată şi nu există aviz de transport. Stimați colegi, situațiile de acest gen ar trebui să reprezinte o prioritate pentru noi şi sper să găsim împreună soluțiile legislative oportune, pentru a veni în sprijinul cetaţeanului de bună credintă. Vă mulțumesc!
Ştefan-Ovidiu Popa”.