În Râmnicu Vâlcea se citesc cele mai multe cărţi
Municipiul are, contrar părerii unora, o viaţă culturală extrem de intensă raportată la numărul populaţiei stabile. Teatre, concerte dese, multe canale media, cenacluri literare, formaţii de dansuri, cântăreţi, vernisaje,expoziţii de sculptură , pictură, Filarmonică,coruri, dansuri sportive, balet, concerte de muzică populară, uşoară, rock, festivaluri. Folclor, lansări de carte, Festival de Teatru.
Puţine oraşe din România au o viaţă culturală activă, iar Remus Grigorescu, director al Bibliotecii Judeţene “Antim Ivireanul” ne-a comunicat că pentru al patrulea an consecutiv (2017) Biblioteca Municipală a înregistrat cel mai mare număr de cititori la mia de locuitori, la categoria oraşe sub 100 de mii de locuitori, din România.
“În ultimii 15 ani ne-am situat mereu pe primele 5 locuri. Este o statistică exactă, corectă, realizată în toată România. Bibiotecile din ţara noastră au personal calificat şi instruit, ţin o evidenţă strictă a cititorilor, a cărţilor deţinute, împrumutate, achiziţionate, restituite a celor citite acasă sau cercetate în săli de lectură.
Avem şi o bibliotecă unicat ca arhitectură pe care noi am încercat să o transformăm într-un spaţiu deschis la multe manifestări. Am făcut această deschidere, acest efort de a fi gazda unor evenimente culturale şi sociale dintre cele mai diverse cu scopul de a atrage noi cititori. Şi am reuşit, mai ales în segmentul populaţiei şcolare, liiceeale, a celor tineri. Lumea a venit la Bibliotecă pentru a participa la o acţiune, a văzut spaţiile, cărţile. Cei tineri i-au văzut pe alţii că citesc, că vin să îşi facă temele, să pregătească un examen, să se relaxeze uneori, să se destindă. Avem şi o poziţionare foarte bună, avem şi cititori persoane vârstnice care doresc să fie la curent cu noua literatură universală dar care nu îşi permit să mai achiziţioneze volume”, spune directorul Grigorescu, fost prefect de Vâlcea şi cadru universitar.
Biblioteca “Antim Ivireanul” este cunoscută nu numai pe plan naţional, dar şi internaţional, pentru dese acţiuni culturale.
Joi, 1 martie, directorul bibliotecii pleacă în Grecia pentru a ajuta la dezvoltarea unor biblioteci în limba română destinate românilor care s-au stabilit în această ţară.
“Am mobilizat mulţi cititori de-ai noştri. Aceştia au donat cărţi din bibliotecile personale, unii au cumpărat cărţi noi. Ducem acum 300 de volume la Salonic şi 200 de volume la Atena. Contribuim la păstrarea culturii şi identităţii naţionale ajutând românii să nu piardă contactul cu literatura noastră. Bibliotecile noastre din Grecia vor fi vizitate şi de unii greci pentru că există un număr important de localnici care cunosc limba noastră, au făcut studii la noi şi pot să citească curent în română”, ne mai spune directorul Grigorescu.
Traian Guminski