Prefectul de Vâlcea se implică în ajutorarea victimelor malpraxisului
Marţi, 20 februarie, prefectul Florian Marin a avut o întâlnire cu Bogdan Neagu, reprezentantul Grupului Civic al victimelor malpraxisului medical din Vâlcea.
Florian Marin a fost de acord ca în calitatea sa de reprezentant al Guvernului să primească săptămâna viitoare un memoriu detaliat realizat de acest Grup prin care se solicită sprijin de la Ministerul Justiţiei şi Ministerul Sănătăţii pentru clarificarea unor aspecte ce ţin de malpraxisul medical inclusiv propuneri de modificare a unor acte normative din domeniul medical.
La finele săptămânii, aşa cum am mai anunţat, un grup format din familii vâlcene afectate de malpraxis se va întâlni la Biblioteca Judeţeană cu o parte a mas mediei vâlcene pentru a prezenta cazurile cele mai grave din judeţ în speranţa că o sintetizarea jurnalistică a acestora va putea ajuta grupul parlamentarilor de Vâlcea să înţeleagă ce iniţiative parlamentare ar putea avea în acest domeniu.
“Este primul reprezentant al unei instituții a statului care şi-a îndreptat atenția asupra acestor nereguli şi ne oferă sprijinul bineînțeles în conformitate cu legea şi atribuţiile instituționale. Pe această cale se confirmă din punctul meu de vedere ceea ce deja ştiam că domnul Florian Marin este un om vertical și onest”, afirmă Bogdan Neagu, reprezentantul Grupului Civic al victimelor malpraxisului medical din Vâlcea. (T.G.)