FOTO Minora acuzată de proxenetism, sub control judiciar! Tânăra de 16 ani va locui împreună cu victimele sale…

Caz șocant într-un centru de plasament din Râmnicu Vâlcea. O minoră în vârstă de doar 16 ani, mamă a unei fetițe de doi ani, este acuzată de proxenetism în formă continuată. Tânăra este sub control judiciar pentru 60 de zile. Anchetatorii spun că fata a obligat, timp de doi ani, mai multe colege, minore cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani, aflate în acelaşi centru, să întreţină raporturi sexuale contra cost cu diverşi bărbaţi. Tânăra trăiește în Centrul de Plasament Ana din Râmnicu Vâlcea, după ce s-a constatat că a fost abuzată fizic în familie.


“A avut un comportament violent” – Jana Diaconu

La rândul ei, fata a manifestat un comportament violent atât faţă de personalul centrului, cât şi faţă de colege. “Ea a avut un comportament violent și față de personalul centrului, și față de ceilalți beneficiari. Asta și pentru că la rândul ei a fost supusă unul abuz fizic în familia din care provine. Minorele ne-au spus că și față de ele era violentă pentru că refuzau să mai meargă și atunci recurgea la forță. Este și dezvoltată din punct de vedere fizic și impunea respect. Noi am considerat că nu este o măsură bună controlul judiciar pentru că va sta alături de cele patru minore, victimele, dar Parchetul a considerat că așa este bine. Oricum sunt ținute separat, s-a mărit și numărul personalului de supraveghere. Ea este ținută la parter, singură, într-un izolator, fetele celălalte sunt sus la etaj. I s-au adus la cunoștință obligațiile pe care le are de acum în colo. Fata este în evidență la neuropsihiatrie, dar refuză să își ia tratamentul, noi nu o putem obliga”, spune Jana Diaconu, director executiv adjunct DGASPC Vâlcea.

Jana Diaconu – director adjunct DGASPC Vâlcea


“A avut un comportament violent, dar nu părăsea centrul ziua, în timpul orelor. Au mai fost cazuri când au plecat seara, dar imediat au fost anunțate organele competente. Nu am vorbit cu ea, pentru că sunt și eu implicată în acest dosar și nu avem voie să comunicăm”, completează Dorina Coca, director Centrul de Plasament Ana Rm. Vâlcea. Conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului sustine ca a monitorizat comportamentul violent al beneficiarei centrului de plasament și că a sesizat poliția în luna martie a anului trecut.

Dorina Coca, director Centrul de Plasament Ana Rm. Vâlcea


“Cazul ne-a depășit” – Nicolae Badea

Pe de altă parte, anchetatorii precizează că minora a fost filată de mult timp și că activitatea sa infracțională a început încă din anul 2016. “În consultare cu organele de poliție o avem pe fată în atenție de peste un an de zile. În luna martie 2017 am făcut o sesizare oficială și am încercat să monitorizăm, să consiliem. Încercările noastre au eșuat și atunci am cerut sprijinul organelor competente. Fata dispărea deseori din centru și atrăgea alături de ea și alte fete, victimele. Noi am luat toate măsurile care țineau de noi. Nu știu dacă victimele sunt doar din centru, poate că rețeaua era și mai mare, dar asta o să stabilească Poliția nu noi”, spune Nicolae Badea, director general DGASPC Vâlcea.


După ce a fost reținută preventiv pentru 24 de zile, minora a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea care a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Adolescenta se întoarce practic în centrul de plasament unde locuiesc și victimele sale.

Gabi Cîrjaliu