FOTO/VIDEO Salon anual de fotografie! 22 de artiști expun 73 de lucrări, de la nud la peisaje
Galeria Cozia Pasaj 2, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a găzduit Salonul Anual de Fotografie al membrilor şi invitaţilor Fotoclubului „Floarea de Colţ” din Rm. Vâlcea, în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici Vâlcea şi Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea. Sunt expuse 73 de lucrări realizate de 22 de autori.
Tematica a fost liberă pentru acest vernisaj și au fost expuse fotografii de la persaje până la nud. Artiștii spun că le-a fost greu să aleagă lucrările în condițiile în care țin la toate pe care le-au realizat în acest an. “Acestă ediție este prima în această locație, până acum am fost la Galeriile Artex. Vreau să spun că la noi în fotoclub sunt și membri din Craiova, alți doi din Germania. Restul autorilor sunt vâlceni. Sunt expuse lucrări pe diverse teme. Sperăm ca publicul să se bucure de această expoziție. Peisajele sunt diverse, și din Vâlcea și din mai multe regiuni din România. Toate lucrările sunt noi față de ediția precedentă”, ne-a declarat Ioan Ciobotariu, președinte Fotoclub Floarea de Colț.
“Este o expoziție extrem de bogată. De această dată este și un pic aplicată, au luat în calcul frumusețile locului, avem nevoie să puntăm faptul că Vâlcea este un loc minunat, o destinație turistică. Mă bucur că expoziia este găzduită într-un spațiu nou. Până acum a fost la Artex. În acest an vom avea multe surprize aici, veți vedea”, spune și Gheorghe Dican, președinte UAP Vâlcea.
Salonul, dedicat Zilei Artei Fotografice din România, este deschis până pe data de 2 martie 2018, intrarea fiind gratuită.
Gabriel Cîrjaliu
Video Gabi Henning