De ce s-a sinucis filozoful vâlcean Marius Dumitru

În toate domeniile Vâlcea a dat constant vârfuri. Puţini sunt însă vâlcenii care ştiu că unul de-al lor a fost considerat cel mai mare filozof român de după cel de-al Doilea Război Mondial.

L-am cunoscut îndeaproape pe profesorul, cercetătorul şi criticul literar Ion Predescu, om care în ciuda unor oferte deosebite de la Universităţi şi Facultăţi din ţară, dar şi din Franţa, a continuat să predea Limba şi Literatura Română aici în Râmnicu Vâlcea.
Ion Predescu a fost cel care l-a pregătit pe Marius Dumitru pentru admiterea la Universitate şi apoi pentru admiterile la doctorat. Marţi, 5 februarie, am discutat îndelung despre acest subiect încercând să determin jurnalistic motivele care l-au împins la sinucidere pe tânărul cărturar vâlcean.
“Vedeţi, Marius s-a născut într-o familie extrem de modestă în comuna Fârtăţeşti. A fost de mic un copil cu aptitudini deosebite, a învăţat cu mult peste manuale, a prins rapid limbile străine, scria şi citea fluent în franceză şi engleză de când era adolescent. A fost elevul profesorului Constantin Popescu de la Colegiul Naţional “Gib Mihăescu” din Drăgăşani. Profesorul său m-a sunat într-o zi şi mi-a spus că are un elev genial, care scrie şi gândeşte la un nivel extrem de ridicat, că efectiv nu mai are ce să îl înveţe şi şi-ar dori să îl cunosc şi eu.
Când l-am cunoscut, mi-am dat seama că sunt probabil în faţa celui mai bun elev sau student din viaţa mea. Era ceva fantastic, gândea repede şi emitea teorii care depăşeau şi pe cei consacraţi. Ca toate geniile, Marius era şi un copil “problemă” din alte puncte de vedere. Nu îl interesau ştiinţele exacte. La o probă a examenului de Bacalaureat au trebuit să dea subiectele cu 15 minute mai târziu pentru că Marius Dumitru scria nopţile şi se trezea mai greu dimineaţa. A întârziat la acel examen. Iar un liceu întreg l-a aşteptat pentru că toţi profesorii din acel liceu ştiau că este un copil deosebit. A obţinut cu uşurinţă burse în străinătate. A obţinut apoi una din cele mai mari burse ca valoare la doctorat, 18 mii de lire pe an la Oxford. A mai luat un doctorat şi la Sorbona. Străinii îl considerau cel mai important filozof al generaţiei sale, dar la noi bineînţeles nu era apreciat.
Am avut bucuria să lucrez cu el, să colaborez, la mai multe lucrări. Exprimându-mi elogiul pentru memoria minţii sale geniale i-am integrat anumite texte şi notiţe în cărţi pe care le-am scris după dispariţia sa”, ne destăinuie profesorul Predescu.

Dar de ce a ajuns acest om, singuratic, dar remarcabil la sinucidere? Ce credeţi că l-a determinat să îşi ia brusc viaţa?
“A predat pentru o perioadă în străinătate. Dar a revenit în ţară. Dorea să schimbe sistemul de predare din ţara noastră, să introducă noile concepţii demonstrate şi probate de el, sintagmele pe care le-a descoperit şi definit. Sistemul de la noi a fost însă mai mult decât reticent. Minţile înguste nu acceptă uşor minţile geniale. Cine doreşte colaborarea cu un profesor care ştie carte? Răspunsul este: mulţi profesori, mulţi elevi şi părinţi. Însă “structura, haita, gaşca”, transpartinică, instituind barbar proprietatea asupra minţii şi sufletului elevilor, lipsită de ştiinţă şi credinţă, îşi vede liniştită de treaba ei. În cele din urmă, ţara noastră i-a oferit un post de traducător unde trebuia să lucreze 10 ore pe zi, pentru un salariu mult inferior necesităţilor sale. Avea nevoie de reviste din străinătate şi de cărţi, de bani pentru deplasări. L-am cunoscut bine, nu bea alcool, însă fuma mult, fuma peste două pachete de ţigări pe zi. Iar salariul îl dădea pe utilităţi, chirie şi tutun. Probabil într-o zi a clacat. Când eşti un copil sărac, poţi accepta ideea de a merge la liceu în tenişi. Dar după ce ai fost bursier la Londra şi Paris, nu mai poţi accepta ideea de a muri de foame la tine în ţară; conchide profesorul Predescu.

Traian Guminski