Şofer reţinut de poliţiştii vâlceni la Bălceşti, după ce a accidentat mortal un pieton
Polițiștii Poliției orașului Bălcești au reținut, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești, un bărbat de 28 de ani, din localitate, care ar fi accidentat mortal un pieton, în Bălcești.
La data de 5 februarie a.c., polițiștii au reținut o persoană bănuită că ar fi accidentat mortal, în urma unui eveniment rutier, un bărbat de 36 de ani, din Bălcești. În fapt, la data de 4 februarie, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, în orașul Bălcești, s-a produs un accident rutier, soldat cu decesul unei persoane. La fața locului, polițiștii au constatat că persoana bănuită, se deplasa la volanul mașinii, în Bălcești, când ar fi acroşat cu partea dreaptă a autoturismului un pieton, care mergea pe marginea carosabilului, în urma impactului, victima decedând pe loc. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea o concentraţie de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost înregistrat un dosar penal, iar la data de 5 februarie a.c., persoana bănuită a fost reținută pentru 24 de ore, fiind încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vâlcea, urmând să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești, cu propunere de arestare preventivă.