Zona industrială de la Budești se extinde
În Comuna Budești, în acest an, se va realiza încă o extindere în zona industrială a unui alt investitor, şi sunt discuţii să mai vină şi alte firme. Conducerea primăriei își dorește cât mai mulţi investitori şi, pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să existe o infrastructură bine pusă la punct, pentru a le-o asigura celor care doresc să investească în zonă.
Ion Vlădulescu și echipa pe care o conduce încearcă să dezvolte o zonă industrială puternică pentru judeţul Vâlcea și să le creeze investitorilor cel puţin condiţii prielnice de infrastructură pentru a se putea dezvolta. Acest lucru se va întâmpla în următorii ani, pentru că proiectele sunt unele de anvergură și se vor desfăşura pe perioada mai multor ani, nu de la o lună la alta. În Parcul Industrial de la Budești, care are aproape 100 de hectare, lucrează deja peste 3000 de oameni, iar în următoarea perioadă dezvoltarea este una iminentă. În plus, administrația locală de la Budești a reușit să atragă și alte fonduri pentru dezvoltarea infrastructurii din localitate. Astfel, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2 s-a finanţat construirea unei grădinițe moderne. Investiția este una cât se poate de necesară, având în vedere că populația din localitate este într-o continuă creștere, locuitorii noi fiind atrași de locurile de muncă existente pe piață, de condițiile din Budești și de distanța mică față de Râmnicu Vâlcea. De asemenea, o să fie introdusă rețeaua de alimentare cu apă în satele Racoviţa şi Linia și se va construi un pod peste pârâul Sâmnic în punctul DC 30 Androneşti. Valoarea totală a proiectelor aprobate de Ministerul Dezvoltării pentru localitatea Budeşti prin PNDL 2 se ridică la 8.240.611 lei. (G.C.)