Pedofilul, pârtia de schi şi mistreţii infractori

Populaţia, mai ales cea din Vâlcea, este bombardată cu informaţii care o îndreptăţesc să creadă că toţi oamenii decidenţi din ţară, aleşii locali, parlamentarii şi miniştri sunt nişte proşti, nişte incompetenţi sau nişte corupţi.

Noi, cei din presă, ştim în schimb că în poliţie, administraţie, justiţie, parlament sunt mulţi oameni bine pregătiţi profesional şi dornici să ajute şi să servească comunitatea, numai că totul este blocat de un sistem, un păienjeniş birocratic care greu poate fi distrus. Aceşti oameni mai sunt încurcaţi în mod constant şi de imbecili care nu înţeleg atribuţiile lor şi nu înţeleg în primul rând că trebuie reglementate exact proceduri logice în interesul cetăţenilor.
Este normal să protejăm fauna şi flora noastră, mai ales exemplarele pe cale de dispariţie, speciile puse în pericol. Dar asta nu înseamnă să lăsăm mii de gospodării să cadă pradă unor turme din ce în ce mai mari de mistreţi “infractori” şi să nu le permitem fermierilor să îşi apere gospodăriile de animalele dăunătoare. Şi nu este normal să amendăm şi să trimitem în judecată oameni care au tăiat câteva braţe de lemne din propria pădure pentru gospodăria lor, în timp ce mii de hectare de pădure au fost au fost distruse şi vândute străinilor pe nimic. Cei care au distrus cele 12 combinate de prelucrarea lemnului din România nu au primit măcar o zi de închisoare şi câteva sute de bătrâni au fost condamnaţi pentru cantităţi foarte mici de lemne.
Nu este normal să umble poliţişti pedofili liberi şi procurorii să îi protejeze, în timp ce mii de oameni sunt condamnaţi pentru delicte minore. Trebuie să existe proceduri de demitere şi pedepsire a oamenilor din sistem.
Este logic ca o localitate să fie ajutată să facă bani chiar cu o investiţie plătită de Guvern sau de Uniunea Europeană, dar nu-i poţi lăsa la cheremul unor primari care pot să aibă legal doar 4 clase primare şi a unor consilii locale în care pătrund de multe ori ţopîrlani sau prostovani să facă ce vor cu o pîrtie de schi cu dotare în care Roamânia îngropat miliarde. Nu este normal să blochezi preţuri. Deci dacă era concesionată pârtia pe 50 de mii de euro ar fi fost infracţiune că cineva a fixat un plafon de 250 de mii deşi sezonul e pe terminate, iar acum că o ţinem degeaba şi zeci de pensiuni din zonă înregistrează pierderi, agenţii economici din judeţ sunt afectaţi, transportatorii, bugetul local şi cel judeţean sunt afectate precis nu va răspunde nimeni. Nu este normal pentru un chiştoc aruncat pe jos în Râmnic să primeşti 2 mii de lei amendă, iar pentru jaful de la Măldăreşti, mizeria aia care a dus la îmbogăţirea unui infractor şi la o poluare imensă să nu răspundă nimeni. Adică pentru o poluare cu mii de tone de deşeuri să nu răspundă nimeni??? Dar trimitem o primăriţă în judecată pentru că a dat unui ţăran o autorizaţie de construcţie de casă. Păi, nu este logic ca lumea să vă considere în bloc imbecili şi corupţi?
Şi mai ales laşi şi iresponsabili când aruncaţi mereu vina unul pe altul, nu vă asumaţi nicio răspundere şi vă ascundeţi mai mereu în spatele unor carnete de partid mai rău decât în perioada PCR.
Dacă vă dezbracă cineva de carnetele de partid şi vă ejectează din funcţii ce faceţi, măi, troglodiţilor? Aţi putea munci undeva cinstit pe 1200 de lei pe lună?

Traian GUMINSKI