Dacă au greșit, vor plăti! Jandarmeria și Poliția vor cerceta dacă apelul la 112 făcut de la Vârful Roman a avut sau nu temei
“20 de adulți și 8 copii sunt izolați la Vârful lui Roman, la o pensiune aflată la 20 de kilometri distanță de Horezu!”! Așa suna anunțul făcut la 112 de propirtarul pensiunii unde erau cazați turiștii. Situația de la fața locului s-a dovedit a fi deloc îngrijorătoare, iar apelantul la numărul de urgență riscă să fie amendat.
După înregistrea apelului la 112, reprezentanți ai Jandarmeriei, Poliției, Obștei Horezu și Salvamontului au juns la fața locului. Turiștii au ajuns în siguranță la Horezu după ce o porțiune de drum de aproximativ 3 kilometri a fost dezăpezită. Reprezentanții Jandarmeriei Vâlcea consideră acțiunea un succes, dar nu exclud varianta ca persoana care a sunat la numărul de urgență să fie amendată.
“În data de 3 ianuarie s-a primit un apel la numrul unic de urgență 112. O persoană spunea că sunt turiști blocați pe Vârful lui Roman, 20 de persoane plus opt copii. Imediat a plecat un echipaj de jandarmi, două utilaje de deszăpezire de la Obștea Horezu, echipaje de poliție și salvamont. Am ținut în permanență legătura cu turiștii, ne-au spus că nu au probleme medicale, că au hrană și căldură. Undeva la ora 17.00 operațiunea noastră s-a terminat cu succes și turiștii au ajuns cu bine la baza muntelui, ulterior plecând spre casele lor. Procedura este că atunci când sunt turiști blocați, noi să acționăm. A fost o porţiune cu zăpadă, de 3 kilometri și nu puteau înainta. În urma unui aventual apel fals se vor lua măsurile care se impun de către Jandarmerie și Poliție. Știm despre cine este vorba, apelul a fost înregistrat”, ne-a declarat Narcisa Bucur, purtător de cuvânt Jandarmeria Vâlcea.
“Le voi trimite factura de motorină, nu s-a întâmplat nimic”
Pe de altă parte, conducerea Primăriei Horezu și cea a Salvamont Vâlcea spune că alarma a fost una falsă și că singura problemă era că turiștii erau nemulțumiți doar de faptul că trebuiau să își care bagajele până la mașini, parcate la aproximativ 150 de metri distanță de cabană. Edilul Nicolae Sărdărescu spune că-i va trimite proprietarului pensiunii factura pentru motorina consumată în timpul intervenției. “Nu au fost probleme mari, nu sunt probleme de loc. Între parcarea în care aveau mașinile și pensiune sunt 150 de metri care erau oarecum înzăpeziți. Au cerut acest lucru Primăriei Horezu și cum au fost refuzați, au sunat la 112. Ne-am prezentat noi, jandarmii și polițiștii, în loc să ne facem alte treburi. Turiștii ne-au spus că nu au probleme, ne-au întrebat ce căutăm acolo și că ei vor să își continue petrecerea. Când am coborât noi, își trăgeau mașinile în fața cabanei să își încarce cabanei. S-au distrat, au avut muzică. Cei care a sunat este proprietarul cabanei. Noi ne-am asumat responsabilitatea, turiștii trebuie să fie siguri pe munte. Din păcate, pentru un lucru de nimic s-a făcut un așa tam-tam în țară. Nu a existat în niciun moment un pericol. Oricând puteau pleca, problema e că trebuiau să meargă 150 de metri. Noi în zonă suntem de șapte ore. Nu trebuia să se intervină. La bagaje nu i-am ajutat… Noi suntem plătiți să intervenim pentru situații de urgență. Confortul se asigură de către alte unități”, spune Mircea Lera, director Salvamont Vâlcea.
“De fapt nu a fost nimic, este exact cum spun cei de la Salvamont. Este vorba de oameni aroganți și plini de ei, eu nici nu îl cunosc peproprietarul pensiunii, pe cel care a sunat la 112. Viceprimarul îl cunoaște. Trebuie să aibă răbdare, noi vom prelua drumul ca să putem face investiții pe el, acum este al obștii. Noi nu avem voie să intervenim pe o proprietate privată. Le-am spus și le-am tot spus. Noi am tot deszăpezit acolo. Problema a fost doar că aveau mașinile parcate la 100, 100 și ceva de metri distanță de pensiune. Știau care este situația, trebuiau să își vadă de treaba lor, se putea circula. Noi, pentru că am deszăpezit acolo, le vom trimite factura de motorină”, completează Nicolae Sărdărescu, primar Orașul Horezu.
Vârful lui Roman se află la 1700 de metri altitudine și la 20 de kilometri de Orașul Horezu. Autoritățile au în plan să achiziționeze porțiunea de drum comunal care face legătura dintre oraș și locul unde s-au construit mai mute pensiuni și să inaugureze o pârtie de ski în luna noiembrie a acestui an.
Gabi Cîrjaliu