În frunte cu Ludovic Orban, liberalii vâlceni îl comemorează pe I. Gh. Duca

Vineri, 29 decembrie 2017, liberalii vâlceni s-au deplasat în număr mare la Horezu pentru a participa la comemorarea a 84 de ani de la trecerea în nefiinţă a marelui om de stat, I. Gh. Duca. Eveniment de tradiţie pentru PNL Vâlcea, comemorarea lui I. Gh. Duca la Horezu, la finele fiecărui an, reprezintă un moment de reflecţie a liberalilor şi un bun prilej de a aduce în atenţia opiniei publice valorile tradiţional liberale.


Mai mult decât atât, în actualul context socio-politic şi ţinând cont de actuala criză de model moral pe care o traversează societatea românească, comemorarea marilor oameni de stat precum I. Gh. Duca, reprezintă o insulă de normalitate şi respect în oceanul de impostură şi minciună promovat în ultima perioadă de cei ce vremelnic conduc România.
La evenimentele organizate cu prilejul comemorări a 84 de ani de la moartea lui I. GH. Duca, la Horezu au participat domnul Ludovic Orban, preşedintele PNL, domnul Marius Oprea, istoric, poet şi eseist, preşedintele Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului, domnul Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al PNL, domnul senator Riceard Badea, preşedintele PNL Diaspora, domnul deputat Gigel Ştirbu, preşedintele Comisiei de Cultura din Camera Deputaţilor, domnul deputat Cristian Buican, preşedinte PNL Vâlcea, şi peste 150 de liberali vâlceni, consilieri judeţeni şi locali, primari şi preşedinţi ai organizaţiilor locale.


Numeroasa delegaţie liberală a participat începând cu ora 9.30 la slujba de pomenire oficiată de părintele-paroh Constantin Mănescu la Biserica din Urşani, acolo unde se odihneşte, conform ultimei dorinţe, omul politic şi de stat, I. Gh. Duca. Ulterior, participanţii au depus coroane de flori la statuia omului politic liberal din centrul oraşului Horezu. La ceremonia de comemorare din centrul oraşului au luat cuvântul domnul Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea, domnul Marius Oprea, preşedintele Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului, care a impresionat audienţa prin pilduitoarea lecţie de istorie politică împărtăşită şi domnul Ludovic Orban, preşedintele PNL, care a insistat pe promovarea modestiei, a curajului şi a adevărului în politică, pe modelul patentat deja de marele om politic şi de stat, I. Gh. Duca.