VIDEO Hoți de globulețe în Râmnicu Vâlcea
Șapte vâlceni s-au gândit să își completeze colecția de ornamente de Crăciun cu câteva globulețe montate de angajați ai Primăriei pe balustradele Podului Vinerii.
Aceștia au luat ornamentele și le-au dus acasă, neștiind că au fost surprinși de camerele de luat vederi amplasate în zonă. Printre ei o bătrânică de 74 de ani care mergea la biserică, două persoane cu handicap, dar și două persoane din Mihăești, respectiv Lăpușata, aflate în vizită la Râmnicu Vâlcea. Toţi au fost identificați de Poliția Locală și sancţionaţi cu amendă de 400 de lei şi s-a dispus confiscarea globuţelor furate, în vederea reamplasării lor. În cazul persoanelor cu handicap amenda a fost de 200 de lei și a fost primită de însoțitori.