Sprijinirea tinerilor inactivi să intre pe piața muncii
Proiectul noncompetitiv INTESPO – Înregistrarea Tinerilor în Evidențele Serviciului Public de Ocupare este implementat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) în parteneriat cu Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, Ministerul Educației Naționale și Ministerul Muncii și Justiției Sociale, cu fonduri europene alocate prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014 -2020.
Proiectul vizează identificarea a cel puțin 200.000 tineri inactivi (neocupați, necuprinși în programe de educație sau formare), cu vârsta între 16-24, neînregistrați la Serviciul Public de Ocupare (SPO/ANOFM). În cadrul proiectului, sunt vizați în special tinerii cu nivel scăzut de competențe și care au dificultăți în a se integra social. Din totalul celor care vor fi identificați, cel puțin 160.000 vor fi înregistrați la SPO și vor beneficia de informare şi consiliere profesională, iar după această etapă vor fi îndrumaţi către măsura activă de care au nevoie sau către alte servicii (Programul Naţional A doua șansă, servicii de asistență socială).
Proiectul INTESPO introduce managementul de caz ca metodă de lucru cu tinerii, prin care serviciile publice evaluează nevoile beneficiarului împreună cu el, îl monitorizează și îl susțin pentru a accesa serviciile sociale de care are nevoie. Rolul autorităților locale în acest proiect este de a realiza conexiunea între tineri, serviciile de ocupare și de asistență socială la nivel local. Proiectul își propune și să “revitalizeze” rețeaua de sprijin pe care SPO o are deja împreună cu autoritățile publice locale sau să propună noi modele/protocoale de colaborare, inclusiv prin activarea voluntariatului la nivelul comunității respective, în procesul de identificare, mobilizare și înregistrare a tinerilor. Astfel, va exista o colaborare strânsă între SPO și autorități locale (Instituția Prefectului, Consiliul Județean, consilii locale, Biroul Județean pentru Romi), servicii de asistență socială (D.G.A.S.P.C., A.J.P.I.S.), școală (Inspectorat, unități de învățământ), servicii medicale (Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, medici de familie), mediatori comunitari, poliție, biserică, ONG-uri implicate în activități destinate tinerilor și/sau asistenței sociale comunitare, angajatori, cluburi sportive, grupuri de acțiune locală, creșe și grădinițe etc. De asemenea, proiectul încurajează și implicarea partenerilor sociali (patronate și sindicate), asociații profesionale, structuri asociative și colaborative, asociații cu obiective legate de piața muncii (ADL-uri, GAL-uri, FLAG-uri), precum și promotorii proiectelor competitive prin care sunt furnizate măsuri active de ocupare către tineri, astfel încât oferta de pachete de măsuri active personalizate să se concretizeze în ocuparea unui loc de muncă. După constituirea rețelelor de sprijin la nivel județean și local, se va trece la elaborarea instrumentelor de lucru (metodologii comune, proceduri, mecanisme de comunicare, coordonare și raportare etc.), constituirea echipelor locale de intervenție și instruirea lor, precum și a personalului din punctele de sprijin. Proiectul are o durată de implementare de 48 luni și un buget de 213.636.395,25 de lei, respectiv 47.474.754,5 de euro (curs euro 4,5).