Handbal feminin, Liga Florilor: HCM, meci mare contra campioanei! Echipa antrenată de Roșca a cedat la doar trei goluri diferență în fața CSM-ului din București
La un pas de o mare surpriză a fost HCM Râmnicu Vâlcea în meciul disputat la București, în fața fostei campioane a Europei, CSM. Elevele lui Aurelian Roșca au început partida bine, s-au ținut scai de adversare care nu s-au putut desprinde la mai mult de trei goluri.
La jumătatea primei reprize era doar 9-8 pentru Cristina Neagu și compania. Până la pauză CSM București s-a desprins, 17-11 și se părea că bucureștencele nu vor avea probleme mari să își treacă în cont alte trei puncte. Mai mult decât atât, gazdele au început mai bine repriza secundă, s-au desprins la opt goluri avans, moment în care Roșca a cerut timp de odihnă. Din acel moment echipa noastră a jucat aproape perfect, a readus treptat din diferență și a fost la un pas să egaleze la scorurile de 23-22 și 24-23! CSM București s-a concentrat mai bine pe final și s-a terminat 27-24! HCM Râmnicu Vâlcea rămâne pe locul trei al clasamentului, profitând de pasul greșit făcut de Corona Brașov, înfrângere la Galați. În următoarea partidă, echipa noastră va evolua pe propriul teren, miercuri de la ora 17.00, contra unui adversar incomod, HC Zalău.
Rezultate:
HC Dunărea Brăila – CSM Slatina 20-20
Universitatea Cluj Napoca – HCM Rm. Vâlcea 27-32
HC Zalău – CSM Bistriţa 32-29
CSM Bucureşti – SCM Craiova 35-23
CSU Danubius Galaţi – ASC Corona 2010 Braşov 22-19
CSM Unirea Slobozia – CS Rapid USL Metrou Bucureşti 31-22
CSM Roman – CS Măgura Cisnădie 32-33
Clasament:
1. CSM Bucureşti 8 8 0 0 268-180 24
2. SCM Craiova 6 4 0 2 168-144 15
3. HCM Rm. Vâlcea 7 4 0 3 177-163 12
4. Corona Braşov 6 4 0 2 139-138 12
5. Măgura Cisnădie 6 3 0 3 159-151 9
6. CSM Roman 6 3 0 3 152-155 9
7. HC Zalău 6 3 0 3 150-157 9
8. Danubius Galaţi 6 3 0 3 115-123 9
9. CSM Bistriţa 7 3 0 4 183-206 9
10. Dunărea Brăila 6 2 1 3 133-133 7
11. Unirea Slobozia 6 2 0 4 141-164 6
12. Rapid Bucureşti 6 2 0 4 146-171 6
12. U Cluj 6 1 0 5 153-176 3
14. CSM Slatina 6 0 1 5 129-162 1
Etapa următoare:
CS Măgura Cisnădie – HC Dunărea Brăila
CS Rapid USL Metrou Bucureşti – CSM Roman
ASC Corona 2010 Braşov – CSM Unirea Slobozia
SCM Craiova – CSU Danubius Galaţi
CSM Bistriţa – CSM Bucureşti
HCM Rm. Vâlcea – HC Zalău
CSM Slatina – Universitatea Cluj Napoca
Gabi Cîrjaliu