Nico cântă la Filarmonica din Vâlcea
Cu prilejul celei mai importante sărbători a anului, Naşterea Mântuitorului, Filarmonica Ion Dumitrescu v-a pregătit o manifestare deosebită, care, datorită cererii publicului, va avea două reprezentaţii. Duminică, 20 şi luni, 21 decembrie 2015, ora 19:00, la Sala Lahovari va avea loc „Concert extraordinar de Crăciun”, unde o veţi putea asculta pe Nico (Nicoleta Matei), alături de orchestra filarmonicii, condusă de dirijorul Mihail Ştefănescu.
Programul conţine piese din creaţia compozitorilor: Jacques Offenbach, Georges Bizet, Johannes Brahm, Evgheni Doga, Leonard Cohen, Dmitri Şostakovici, Leroy Anderson etc. Pe Nico o cunoaşteţi deja de pe marile scene româneşti, dar nu numai. Cântăreaţa s-a făcut remarcată în urmă cu 13 ani alături de B.U.G Mafia cu piesa „Cine e cu noi”. Pe plan muzical a mers încet dar sigur, participând şi câştigând numeroase concursuri. Din anul 1996, ca angajată a Teatrului „Toma Caragiu” Ploieşti, a fost premiată pentru „Cea mai bună solistă vocală a Festivalului Naţional al teatrelor de estradă de la Constanţa”. Prima apariţie televizată a avut loc în 1998, alături de Horia Brenciu, unde a interpretat coveruri româneşti şi internaţionale. Artista abia în 2003 îşi lansează primul album Hip-Hop/R&B „Gând pentru ei”, album care a reuşit să fie impus cu succes pe piaţa muzicală românească. De asemenea, are numeroase colaborări cu artişti consacraţi: Laurenţiu Matei, Don Baxter, Puya şi Carbon, dar şi cu trupa Codu Penal. După numeroase colaborări şi premii muzicale, Nico lansează în primăvara anului 2012 un nou proiect muzical. Colaborează cu Vanotek şi Kristina (ex. Impact) pentru piesa „Sweetie”. De asemenea, la Gala de decernare a premiilor Radio România Actualităţi din 2012, artista obţine două nominalizări „Cea mai bună piesă pop a anului” pentru „Mai dă-mi o şansă” şi „Cea mai bună interpretă a anului”, câştigând ambele premii. De asemenea, şi în 2011, la aceeaşi gală organizată de Radio România Actualităţi, Nico este nominalizată la trei categorii câştigând premiul pentru „Cea mai bună interpretă a anului”. De data aceasta artista vă va încânta cu un alt gen muzical. Acompaniată de orchestra filarmonicii şi dirijorul Mihail Ştefănescu, Nicoleta Matei va demonstra încă o dată că vocea îi permite să cânte orice. Fiind un spectacol unic şi pe măsura aşteptărilor publicului preţul la acest concert/reprezentaţie este unic – 50 de lei, iar abonamentele sunt valabile doar pentru reprezentaţia de luni, 21 decembrie 2015.