Tânăr din Călimăneşti, hoţ de butelie
Poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei Oraşului Călimăneşti au efectuat marţi, 8 decembrie, cu operativitate mai multe investigaţii, care au condus la descoperirea unei infracţiuni de furt sesizată organelor de poliţie.
Astfel, s-a stabilit faptul ca la data de 6 decembrie, în intervalul orar 13.00 – 15.00, Adrian P., de 25 de ani, din oraşul Călimăneşti, a pătruns în locuinţa lui N. G., din localitate, de unde a sustras o butelie de aragaz, pe care a ascuns-o în podul casei sale, cu intenţia de a o valorifica.
Bunul sustras a fost recuperat şi predat părţii vătămate, iar în continuare se desfăşoară activităţi de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, urmând ca întreg materialul să fie prezentat procurorului de caz pentru a le analiza şi dispune măsurile ce se impun.