Sfântul Nicolae – stăpânul iernii, protectorul copiilor şi patronul caselor

Sfântul Nicolae s-a născut într-o familie drept-credincioasă şi bogată, din cetatea Patra. Acest copil binecuvântat a crescut, a învăţat, a ajuns preot şi arhiepiscop. A trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, din pruncie a dovedit dragoste pentru viaţa creştinească. Pentru că a propovăduit întotdeauna credinţa în Hristos, a fost chinuit şi bătut, aruncat în temniţă împreună cu alţi creştini. Când a ajuns împărat al romanilor Constantin cel Mare, toţi cei închişi au fost eliberaţi şi odată cu ei şi Sfântul Nicolae. Nu după multă vreme a avut loc întâiul sinod de la Niceea, la care a luat parte şi el. S-a rugat pentru omenire neîncetat. După moartea părinţilor şi-a împărţit toată averea celor săraci şi şi-a dedicat întreaga viaţă slujirii lui Dumnezeu. A fost după cum spune Psalmistul “un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care şi-a dat rodul la vremea sa”.


Din vechile povestiri pe care poporul român le-a spus din generaţie în generaţie, se ştie că Sfântul Nicolae este patronul caselor şi al gospodăriilor în întregul lor, este protectorul copiilor şi al fetelor de măritat, mai ales al celor fără zestre, îi ocroteşte şi pe corăbieri şi pe cei care îmbrăţişează meseria armelor. Oricât ar părea de curios, se spune că Moşul Nicolae, ca sfânt vârstnic, le poartă de grijă chiar şi tâlharilor pentru că şi ei sunt oameni şi niciodată nu trebuie să se piardă speranţa îndreptării lor. Românii îl pun pe Sfântul Nicolae alături de sfinţii cei mari ai creştinătăţii: Sfântul Dumitru, Sfântul Gheorghe, Sfântul Ioan, Sfântul Toader şi Sfântul Andrei.
Este socotit stăpânul iernii; când cad pe pământ primii fulgi de zăpadă, bunicii le povestesc nepoţilor că moşul îşi scutură barba, acesta fiind primul semn al apropiatei lui vizite când întreabă la fiecare casă despre cuminţenia şi vrednicia copiilor. În funcţie de răspunsurile primite, moşul hotărăşte ce daruri să le lase copiilor: ori dulciuri, ori câte o nuieluşă. Copiii, curioşi din fire, întreabă şi ei despre cuminţenia de altă dată a moşului, adică despre cuminţenia lui ca şi copil. Se spune că atunci când era copil de ţâţă, sfântul nu o supăra pe mama lui cu plânsul aşa cum fac cei mai mulţi copii. Aştepta răbdător să i se schimbe scutecele şi când primea sânul mamei sale, sugea numai din cel drept, semn că alesese de atunci calea cea dreaptă. Miercurea şi vinerea, sugea o dată pe zi. Mama lui se minuna şi zicea despre copilul ei că vrea să se înveţe cu postul. Pe măsură ce creştea cu zilele, creştea şi în dragoste pentru Dumnezeu, în înţelepciune şi grijă pentru oameni. În timpul furtunilor se concentra în rugăciuni adânci pentru vieţile corăbierilor şi în timpul gerurilor cele mari, pentru sănătatea călătorilor. Se spune că Dumnezeu l-a luat în cer şi stau amândoi de vorbă, iar când treburile cele multe ale înaltului sunt bine rânduite, li se alătură şi Sfântul Vasile cel Mare. Când cerurile se deschid, sfinţii coboară pe pământ ca să-i ajute pe oameni în rezolvarea unor probleme considerate de ei imposibil de împlinit fără ajutor ceresc. Întotdeauna, oamenii cred că s-a mai întâmplat încă o minune.
În icoanele româneşti este reprezentat ca un bătrân cu barba albă şi privire blândă. Dacă de ziua sfântului nu ninge, poporul crede că Sfântul Nicolae a întinerit.
Ziua de 6 decembrie este considerată sărbătoare mare, se fac praznice. Fetele nemăritate îl invocă pe sfânt pentru noroc, femeile îl cheamă în ajutor în orice împrejurare de viaţă mai grea; pescarii îl consideră protectorul lor. Se crede că Sfântul Nicolae este cel care a împiedicat apele potopului să înece corabia lui Noe. Sfântul Nicolae a făcut multe minuni, a scăpat de la moarte pe cei condamnaţi nedrept.

Moşul aduce daruri şi le lasă, în ajun, în ghetuţe

În mod tradiţional, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii, dar şi adulţii îşi pun ghetuţele lustruite la uşă pentru ca Moşul să le umple cu daruri. Înainte, copiii din mănăstiri agăţau şosetele la uşă cu scrisori pentru Sfântul Nicolae în care se lăudau cât de cuminţi au fost. La sate, ziua de 6 decembrie este considerată data începerii iernii şi se spune că în această zi va ninge, căci Moş Nicolae îşi scutură barba lungă şi albă.
Dacă la Sfântul Andrei se punea la încolţit grâul pentru a vedea cum va fi anul care vine, de Sfântul Nicolae se pun în apă crenguţe de pomi fructiferi, pentru ca acestea să înflorească, dovada iertării greşelilor, după cum spun tradiţiile populare.
În colindele româneşti se vorbeşte despre florile dalbe, flori de măr, asta pentru că bătrânii cunoşteau şi ei că acea joardă a Sfântului Nicolae trebuie să fie una de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Naşterea Domnului, înseamnă că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dat crenguţa flori albe.
Sfântul Nicolae este unul dintre numele cele mai îndrăgite şi mai răspândite. Numele este format din cuvintele greceşti nike – victorie, biruinţă şi laos – popor, om ce face parte dintr-un popor victorios.
În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor şi a activităţilor caritabile. Astfel, în Germania, Franţa şi Olanda, ziua de 6 decembrie este considerată o sărbătoare religioasă, când sunt oferite cadouri copiilor şi săracilor.
Multe ţări şi-au păstrat propriile obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Nicolae. Astfel, în unele culturi, Sfântul Nicolae călătoreşte cu un însoţitor care îl ajută. În Olanda, episcopul călătoreşte pe un vapor, sosind pe 6 decembrie. Are la el o carte mare, din care află cum s-au purtat copiii olandezi în timpul anului. Cei cuminţi sunt răsplătiţi cu daruri, iar cei obraznici sunt luaţi de asistentul său, Black Peter. În Germania, Sfântul Nicolae călătoreşte tot cu un însoţitor, cunoscut drept Knecht Ruprecht, Krampus sau Pelzebock, care vine cu un sac în spate şi o nuia în mână. Copiii obraznici sunt pedepsiţi cu lovituri de nuia. La creştinii din Ghana, moşul care aduce daruri vine din junglă, în timp ce în Hawai, el coboară din barcă. În Danemarca, cel care aduce daruri cară un sac în spinare şi este purtat de reni. Copiii pregătesc o farfurie cu lapte sau o budincă de orez, în speranţa că aceasta va fi mâncată de elfi, personaje despre care se crede că îl ajută pe aducătorul de daruri.
Polonezii cred că darurile vin de la stele, în timp ce ungurii spun că ele sunt aduse de îngeri.
Tuturor acelora care poartă numele de Nicolae şi derivatele acestuia, Eveniment Vâlcean le doreşte multă sănătate, viaţă lungă şi belşug.

Letiţia Lazăr